Not so Happy Christmas!

Nu stiu daca mi-a placut vreodata Craciunul ca sa imi placa acum. Da, imi plac cadourile, sa le primesc, sa le fac, sa observ curiozitatea si satisfactia in ochii oamenilor dragi. Sa-i vad stransi la un loc, razand si vorbind cu voci tari, reci si ipocrite. Gen hai sa ne prefacem ca suntem prieteni cei mai buni si ne iubim la nebunie. Cand noi, de fapt, avem nevoie de o sarbatoare in cinstea unuia care nici macar nu putem fi siguri ca a existat vreodata, ca sa ne strangem familiile impreuna si sa ne simtim bine. Nu e un protest impotrivei credintei, poti sa crezi in ce vrei, mi se rupe mie. E o mascarada. Eu am ce am cu cei care pretind a fi oameni in care te poti increde, pe care te poti baza, dar care te suna numai cand au nevoie, incercand o gadilare evidenta a orgoliului in scopuri meschine, persoane cu fel de fel de afaceri care au impresia ca au reusit in viata, ca nu e nimic ce mai pot castiga, ca lumea e la picioarele lor, oameni care isi cresc copii in acelasi spirit, sa pretuiasca banii si nu familia sau atractia pentru placut, ci pentru util, copii ce la randul lor vor creste cu capul intr-un seif. Sau, pe de alta parte, sunt cei modesti, dar cu principii ascutite "dar daca ala nu suna, ce? eu-s mai fraier?", pacat ca e retorica, merita un raspuns pe cinste. Rude, de sange sau nu, sunt oamenii pe care ii vedem numai de Craciun, daca soarta-i favorabila si nu-i intalnim pe strada...
P.S.: Acum vreo 3-4 ani, eram la Vatican cu ai mei. Cine a fost stie ca de obicei acolo e o coada colosala de turisti, toti asteapta sa intre in biserica. Si noi, ca tot turistul la coada, ne hlizeam ca i-am "furat" (nu la propriu) pe unii si ne-am asezat in fata lor la coada, cand cin' sa se auda prin multime? Moldoveni la Vatican! Se intoarce bunica-mea bucuroasa sa arunce un ochi la ei si ii ramane ochiul lipit de fetele oamenilor. Erau rude. Bune. Care stateau in acelasi oras cu noi, oras mic, cu cateva mii de oameni, si locuiau acolo ca si noi, de zeci de ani. Si nu s-a intalnit o data. Aia 2500 de kilometri departare de casa faceau intamplarea deosebita, din punctul lor de vedere. Eu am vazut-o putin tragica.

Stuck

Fara Facebook, ma, fara Messenger, fara Mozila, fara calculator si poze. Nu mai vreau sa vad nimic, nimic din ce nu ma reprezinta, nimic din lucrurile pentru care lupt in fiecare zi, lupt sa le apropii de mine  sau sa mentin o legatura cu ele. Lucruri care le vad fara sa vreau, le vad ca am primit notificare, sau un mass de cacat, lucruri de care din cu dintii, dar m-as desparti de ele fara sa ma gandesc. Si asa sunt singura, dar sunt mai singura cand vad ca restul au toti pe cate cineva. Si totusi sunt mai tristi decat mine, fiecare cu problema lui si eu cu toate. Si ce? E mai usor cand renunt sa ma lupt, cand ma las sa fiu trista numai cu castile si muzica, visand la oamenii care ma inspira, care ma lasa sa ma dau cu capul de pereti cand nu e vina mea, dar simt nevoia. Ma las pe spate sa plutesc in timp ce timpanele-mi bubuie si vibratia ma calmeaza, ma desprind de tot cand ma trezesc si realizez ca nimic nu e schimbat, ca o sa fie la fel pentru mult timp si nu pot sa fac nimic sa ma ajut. Dar o sa mai incerc si maine, si poimaine, asa cum am incercat timp de 5 luni de zile, fara sa ma opresc sa-mi plang de mila, mi-am plans singuratatea din mers si acum e parte din mine. Doar eu si cu ea…

'Cause I'm a supergirl!

Decizii

M-au intrebat ce imi doresc si m-au lasat sa aleg orice, nu conteaza cat de nebunesc ar fi, indiferent de cat de ciudat ar parea, fara sa tin cont de dimensiuni, timp, granite si legi fizice, mi-au dat un termen de un an sa ma gandesc si am raspuns aiurea, pe loc, am zis ca pot sa ma decid imediat, nu e nevoie de o perioada atat de lunga de timp. Raspunsul care l-am primit a fost: "sigur?". Am incercat sa fac o evaluare, sa-mi demonstrez ca stiu ce vreau, ca pot sa fiu hotarata, ca am dorinte care merita sa fie implinite si am stat ca stana sa ma gandesc, inca mai stau. Prima data am zis ca vreau sa cunosc toata limbile de pe Pamant, dar mi-am dat seama ca nu am restrictii si m-am razgandit. La naiba cu gravitatia, vreau sa zbor, sa vad de ce toti oamenii vor sa zboare, ce-i asa special? Dar am realizat ca nu e dorinta mea, ci a altora si am zis ca vreau sa-l cunosc pe Jake Gyllenhaal (fiecare cu ce-l doare!), dar asta e dorinta ieftina de mucea-lucea innebunita de Hollywood, si iar am zis nu. M-am gandit la vizitatul unei gaurii negre, sa ma intorc si sa dau lovitura in astronomie, sa primesc Nobel-uri si sa fiu celebra pana cand vesnicia se termina. Nuuuuu, am sa ma duc sa fotografiez Big-Bang-ul, asta da lovitura! Ce Big-Bang? De ce vor astia sa vada cum a inceput? Ce-i freaca? Eu vreau sa stiu cum se termina! Desi nici asta nu prea ma gadila pe intelect... Daca le arat cum se termina, vor incerca sa evite si scenariul se schimba. Pffff! NU! Vreau sa vad daca o sa descopere cineva elixirul tineretii. Hell yes! Tanara as vrea sa fiu for ever and ever and all over again. Dar nu vreau sa fiu singura, deci iarasi nu. As putea sa cer tratamentul pentru cancer, dar asta nu va trata si celelalte boli incurabile. Sau as putea sa-l cunosc pe Dumnezeu, dar ma contrazic, daca chiar ar exista un Dumnezeu, eu in loc sa-mi doresc ceva din cursul vietii, aleg ceva de dupa? Adica, oricum o sa ajung acolo, nu-s chiar asa curioasa, pot sa astept. Gata, stiu, vreau sa dispara defectele din lume, sa fim toti perfecti, sa procream copii destepti, bruneti si cu ochi albastri, sa fie armonie pana cand apare iar nenorocitul de mar si lumea e disperata dupa bani. Neah! Vreau o casuta de lemn in Alpi, cu un lac in apropiere si cu varfuri pietroase drept gard, sa-mi depozitez bunicii, dar oamenii sunt multumiti acolo unde sunt, ce ma doare pe mine capul? Atuuunci o sa fac ce am vrut mereu sa fac, de cand am auzit de duhul lui Aladin, tataie ala de implinea 3 dorinte. De la inceput am zis ca prima dorinta ar fi sa mai cer 100 de dorinte si asa as ramane cu 102 dorinte de implinit. Ar fi un lant nesfarsit de ganduri nesatule, dar poti sa-ti imaginezi cum ar fi? MAGNIFIC! Da, ma doare-n basca!, nu a zis nimeni de corectitudine, deci am un raspuns final: vreau alte 50 (fie de la mine!) dorinte! Cand in sfarsit gasisem raspunsul, am observat in ce data eram si am ramas cu multumirea de a fi gasit in sfarsit raspunsul inghetata pe fata. Termenul de un an scazuse pe 19.11.2010. Trecusera 1 an si 24 ore fara ca macar sa-mi dau seama de greseala pe care o facusem crezand ca am un raspuns, nu aveam. Si nici acum nu am, chiar si cu cele 50 de dorinte, nu as fi stiut cum sa le folosesc fara sa le risipesc. Dar am facut contrariul, am risipit fara sa folosesc si nu-mi dau seama cum e mai rau. Dar am sa cer o prelungire, macar cateva luni, cred ca merit. Dar nu ar fi atunci asta dorinta pe care o cer? Si vai ce risipa ar fi! Nu, vreau altceva, ce ar fi daca as face o plimbare pana in centrul Pamantului sau as afla care a fost primul, oul sau gaina, sau...

Because it has to be so lonely... to be the only one who's holy !

Paramore - Playing God [OFFICIAL VIDEO]
   

Autumn? That's me!

 Asta mi-a iesit la un quiz, la o tampenie de quiz, dar mi se potriveste:


Toamna:

Adori toamna. Esti de parere ca este cel mai romantic anotimp, melancolic, plin de culoare si expresiv. Te incanta peisajul de toamna, unic, presarat cu frunze ruginii si-un cer senin. Esti o persoana visatoare, nehotarata si idealista. Iti faci planuri de lunga durata si te gandesti foarte mult inainte de a actiona, deoarece nu-ti place sa risti. Esti foarte pasionala si adori plimbarile romantice in mijlocul naturii si saruturile sub picaturile de ploaie. Toamna este anotimpul contrastelor, al schimbarilor inopinate. Asa esti si tu; schimbatoare si spontana. Nu-ti place monotonia; in zilele lungi de toamna iti place sa stai alaturi de iubitul tau, sa depanati amintiri, sa radeti sa va sarutati si sa va bucurati unul de celalalt. Si momentele de singuratate iti provoaca placere; iti place sa visezi cu ochii deschsi si sub un zambet melancolic iti ascunzi cele mai tainice ganduri si amintiri.

Careless

Toti pe care i-am pierdut candva s-au intors la mine si atunci m-au pierdut ei. Nu m-am atasat niciodata de cineva incat sa-i simt lipsa, sunt o nepasatoare, rece la tot ce trece pe langa mine. Iubesc numai ce nu pot avea si imi bat joc. Am mult de pierdut din cauza asta, dar chiar imi pasa? Nu am stiut niciodata sa apreciez ce-i al meu si am vrut mereu mai mult, mereu altceva, mereu nemultumita. Sunt lenesa, prea lenesa. Mereu am fost asa si odata cu varsta, se inrautateste. Am planuri mari pentru mine, care le schimb constant, sau ma schimba ele, mereu e cate ceva care sa ma intrerupa din inaintat. Si iar nu-mi pasa...

Roluri

M-am agatat de cuvintele tale si fara sa-mi dau seama, m-am spanzurat. E atat de simplu sa mori cand nu esti atent, tu omoara orice. Te omoara culorile, rasetele, cuvintele. Te sugruma fericirea cand nu e a ta. Nimic nu e mai dureros decat cuvintele mari atunci cand tu esti mic. "Dor" sau "te" pe langa "vreau" te fac sa respiri in durerea ta, dar nu stii ca sunt ultimile guri de aer pe care le mai apuci. Dupa asta e haul fara fund in care te ineaca singuratatea, realizezi cat de naiv esti, ce faptura inocenta ai ramas si te urasti pentru asta. Apoi il urasti pe el-ipocritul. Si cazi... Urasti increderea ta in oameni, detesti minciuna si nepasarea lor. Cazand... Te lovesti brutal de pietre reci. Ramai cu cicatricea si cu ura in tine. Dar atat. Cuvintele nu mai au niciun inteles cand vezi fata de dupa masca venetiana a artistului mincinos. Zambete prefacute si perfecte, dar nu ale tale, ci ale spectatorilor. Ei nu poarta masti, ci doar nerabdare, se asteapta sa cazi oricand. Si rad. Mereu vei fi tu, un mincinos si spectatorii. Il vei crede pe el, ii vei distra pe ei, si te vei juca genial pe tine. Vei fi actorul perfect in rolul tau. Te vei interpreta minunat! Vei fi mereu acelasi credul, pentru ca el minte de fiecare data la fel de bine. Asteapta-te, insa, mereu la surprize, actorii buni pot sa fie si spontani. Ai grija de care parte a scenei esti! Fii atent de cine rad cei care platesc mereu biletul la spectacolul tau! Ochii tai nu se vad printr-o masca plina de pene si sclipici. Ai mei da. Pentru ca de data asta, eu sunt mincinosul...

Lumee, lume: Leapsa!!

Multam, Gabi, de leapsa. Si acum lista de "I like..." :
*Pizza
*Mika
*Inimioara de pe Facebook <3
*Joaca de fotografa
*"The picture of Dorian Gray" cartea
*Volleyball
*Primavara
*Zambetele, fie ele si ale mele
*Conversii
*Marea

Si sa mearga la Ale si Anca.
See ya!

Ziua unui singuratic (ghinionist)

Cand esti singur, cica esti trist. Toata lumea asociaza solitudinea cu tristetea. Daca esti singur acasa, te vor suna sa te duci la serviciu, sa platesti facturile, sa iesi la o bere, sa faci pe babysitter-ul, sa uzi florile vecinei plecate in concediu. Dupa toate astea stai si tu evident,singur, pe veceu. Trebuie neaparat sa sune interfonul, sa te grabesti sa deschizi usa, sa uiti sa-ti inchizi prohapul, sa vina pritenul tau cel mai bun sa observe cauza disparitiei tale, de ce nu raspunzi la telefon, sa se duca in baie, ca de, atunci il palise nevoia, sa te faca puturos ca nici macar apa nu o tragi si stai toata ziua in casa, innebunesti si-l dai afara. In sfarsit esti singur... Te asezi pe canapeaua ta din piele de bou parfumat, te cracanezi pana ti se rup pantalonii, deschizi televizorul pe primul canal nimerit si devorezi o punga de Lays cu gura direct din punga. Te simti bine, doar nu e nimeni sa te faca puturos, si pana la urma tine numai de gustul tau cata mizerie poti sa suporti. Dar nu apuci sa stai nici doua minute si auzi un zgomot din bucatarie, iti aduci aminte ca n-ai incuiat usa dupa lunatecul tau de prieten, te panichezi, apuci o paleta de muste si apoi te intrebi daca chiar ai putea sa ranesti pe cineva cu aia, te opresti din a gandi pentru ca auzi pasi apropiindu-se, te trezesti plesnind-o pe maica-ta cu pliciul peste fata. Maica-ta incepe sa urle ca e mult jeg prin preajma, tu te calmezi in timp ce te enervezi, incepi sa-ti cauti papuceii flausati de casa pe sub chipsurile aruncate pe jos, ii gasesti, te baricadezi in dormitor. Cand te trantesti pe pat, auzi mirifica sonerie de la telefon, te suna iubita sa-ti zica ca ai uitat de ziua ei. Te ridici in fuga, te impiedici de piciorul patului, injuri piciorul patului, il mai injuri odata, te duci sa faci un dus, iti arunci hainele curate impreuna cu pijamaua pe masina de spalat, te sapunesti repede, te clatesti si iesi. Te dai repede cu deodorant, nu te mai barbieresti, ca n-ai timp, iti pui chilotii, tricoul, o pereche de blugi, te incalti cu adidasii, aceiasi cu care ai calcat intr-o balega cand te duceai sa platesti factura la curent, apuci celularul si pleci. In timp ce alergi spre masina incerci sa-ti aduci aminte codul pin de la card, crezi sa fii sigur de el, iei masina si te mai opresti la mall, cauti un magazin simpatic, cumperi o rochita draguta, te opresti sa cumperi si-un tort, in sfarsit simti ca-ti merge bine. Ajungi la blocul prietenei tale, parchezi masina, cand te dai jos observi ca ai blocat un Mini, evident mic, in spate, zici ca nu stai mult si pornesti spre intrarea in bloc. In lift incerci sa-ti aranjezi parul, incercare esuata, incerci sa-ti cureti adidasii, alta incercare esuata, acum iti pute si mana, incerci sa-ti cureti mana, murdaresti din greseala rochita fetei. Injuri rochita, injuri carutele din oras, te injuri ca nu te-ai dus sa te tunzi si la urma te injuri iar cand vezi in oglinda liftului ca esti imbracat cu bluza de pijama. In timp ce liftul ajunge la destinatie, te suna consoarta sa se desparta de tine, te face magar, iti tranteste telefonul in nas. Ii lasi cadoul murdar la usa, pleci pe unde ai venit, iti gasesti masina zgariata si Mini-ul disparut, ii injuri pe toti si te duci acasa sa fii singur. Cand ajungi, te trantesi pe pat si adormi instantaneu gandindu-te ca asta a fost singura ta zi libera in 3 saptamani. In timp ce sforai, strivesti telecomanda si mtv rasuna voios in toata casa. Arunci somnoros cu telecomanda in televizor, spargi televizorul, te sperii dupa care adormi inapoi fara sa calculezi daunele. Te urci cu picioarele in pat, fara sa descalti podoabele frumos mirositoare. Dimineata o sa dai dreptate tuturor celor care au vorbit cu tine azi, chiar esti puturos, dar esti un puturos departe de a fi singuratic.
De aia e singuratatea trista, pentru ca e relativa. Asa ca data viitoare cand vrei sa fii singur, gandeste-te la orice, dar numai la cat de mult iti doresti asta NU!

Scrisoare catre cei ce au fost candva liceeni

Draga trecatorule,

Pentru ca ai ajuns sa fii doar un trecator, iar eu m-am gandit sa-ti trimit tie, turistule, o vedere.

Nu fa un copil daca nu esti sigur ca:
o sa fii acolo sa-i inlocuiesti pampers-ul cu olita,
sa-i iei din gura suzeta si sa-i pui in mana lingurita,
sa renunti la premergator si sa mergi cu el de manuta pe strada,
sa-l dai in leagan si s-ai grija de el sa nu cada.
Nu te-aventura sa dai viata unui suflet care va invata singur sa mearga cu bicicleta, va invata sa cada, sa-si ingrijeasca rana si sa se ridice, incalecand din nou saua buclucasa, incercand iara si iara si iara... Va invata singur sa se fereasca de urzicile dintre flori, sa se opreasca sa-si planga usturimea si sa porneasca calcand pe ele de atunci inante. Va invata singur sa nu se mai joace cu albinele, desi par micute si inocente, sa stea cu degetul umflat un timp si apoi sa miroasa florile incet, fara sa sperie insectele. Va invata singur sa nu calce in balti, sa rada alti copii de murdaria lui si sa le ocoleasca de acum inainte. Va invata singur sa rada de un zmeu inaltat sus pe cer, vara la mare, sa vrea si el unul, dar sa-si aduca aminte ca nu-l poate inalta singur si sa renunte la bucuria momentului. Va invata singur sa inoate, sa inghita putina apa, sa se inece cu ea, sa o scuipe si sa incerce din nou, la nesfarsit, pana va reusi sa pluteasca pe imensitatea sarata. Va invata singur sa se impiedice de o bordura pe care a ratat-o uitandu-se dupa pescarusi, ca data viitoare sa fie atent pe unde calca si nu la veselia naturii. Va invata singur sa inghita cand i se infunda urechile in telecabina, sa nu-i fie frica daca se zgaltaie cand ajunge in dreptul stalpului. Va invata singur sa deschida o carte de povesti, sa nu inteleaga nimic, sa se multumeasca cu cele doua desene. Va invata singur sa deschida capacul unui stilou, sa inceapa sa scrie, sa se confeseze foii, sa-si devina propriul prieten. Va invata singur sa creasca, armonios si cuminte, sa nu urasca pe nimeni si sa nu judece, sa fie el insusi, niciodata un prototip.

Pentru ca acum am picioarele pline de semne si stapanesc bine rotile bicicletei, dar odata cu ele stapanesc si puterea sa ma ridic cand gresesc si s-o iau de la capat. Acum mi-au trecut urzicaturile, dar le-am tinut minte si calc toate urzicile care-mi ies in cale. Acum mi s-a vindecat degetul intepat de albina si stiu sa ma apropii incet de ceea ce-mi doresc. Acum nu mai am incaltarile murdare, dar n-am mai calcat in nicio balta si stiu sa nu rad de altii cand sunt mici si prosti. Acum nu-mi mai vine sa rad de un zmeu rebel in largul cerului, dar daca-mi tresalta inima, pot sa mi-l inalt si sigura si  zmeul si oricare alt vis al meu. Acum nu mai beau din apa marii, beau doar din frumusetea ei racoritoare, din blandetea ei, acum marea ma lasa sa inot fara sa ma-nece. Acum telecabina nu ma mai sperie si stiu sa stau cu gura deschisa, sa nu mi se mai infunde urechile. Acum stiu sa deschid o carte si sa n-o inchid pana nu e citita, acum deschid carti fara imagini, carti pe care le devorez de parca m-as uita la filme. Acum foaia e prietenul solidar, in fata caruia nu mai deschid cu sfiala stiloul ca sa mazgalesc niste poezii de Arghezi, acum scrijelesc cu sufletul unde albastre in hartia ce-mi sta deschisa in fata. Acum am crescut, armonios si destul de cuminte, si nu urasc sau judec pe nimeni, nici macar pe tine, parinte care m-ai parasit, dar, cu siguranta, eu n-o sa fiu asemenea tie, un prototip. Acum eu mi-am deschis aripile, da, eu, omida aia mica si urata cum m-ai lasat. Am devenit un fluture frumos, care are o zi intreaga in fata, doar o zi, iar tu, din ziua aia, n-o sa vezi nici macar o clipa, n-o sa vezi o frantura din ce-am ajuns, nici macar o culoare din infinitul care ma acopera.

Acum, chiar acum, afara ploua. Natura se revarsa in lacrimi de sustinere pentru ce am eu de transmis. Nu tie, parintelui meu care m-a parasit, ci tuturor celor ca tine, cei care lasa sufletele mici de izbeliste. Voua tuturor.
Sa va ganditi bine inainte de a face pasul acesta, pentru ca e intr-adevar decizia voastra, dar e una cu care trebuie si noi sa traim.

Cu drag,

Unul din miile de fluturi, fosti coconi

I

"I'm lovin' it!" Desenul rosu domina peretele urias de pe marginea soselei. In apropiere, un vultur sculptat cu multi ani in urma este martorul tacut al vinovatului artist, dar nu-l va pari niciodata. Sub sloganul binecunoscutului McDonald's, trec diferitele mijloace de transport, in comun sau particulare, in graba lor spre activitatile cotidiene.
Par scurt, aproape periuta, suvite colorate pe ceafa, geaca Levi's neagra. Gulerul tras pana sub barbie, un Marlboro in gura si Ray-Ban-ii la ochi. Are un aer de dur, desi nu e nevoie. Un zambet minunat pentru putinii care au avut ocazia sa-l admire. Isi opinteste picioarele in asfalt, oprindu-si motocicleta Honda albastra VF 750 la semafor.
Intr-un Mercedes 200, pornind de pe locul din dreapta, doua degete micute cu manichiura ingrijita perfect, imping un cd in cd-player-ul masinii. Vocea unei formatii rock prinde brusc viata.  De pe locul din spate, sora mai mica ii cere celei mari sa puna Enrique Iglesias. La volan, tatal urmareste culoarea rosie care tine masinile aliniate in intersectie gata de plecare, ca intr-o intrecere.
Soarele urca pe cer, e o dimineata frumoasa. Ea se duce la scoala, el se duce sa se culce dupa noaptea trecuta. O zi ca oricare alta. Dar la semafor se gasesc unul langa altul, iar ziua asta nu va mai fi una normala.
Inca rosu.
El o priveste. Geamul masinii e coborat. O suvita de par castaniu inchis ii descopera incet-incet gatul moale. Profilul este relaxat, dar decis, ochii caprui, dulci si senini, asculta visatori cantecul din boxe. Privind-o, il cuprinde calmul.
"Hey!"
Ea se intoarce catre el, surprinsa. El ii zambeste, aproape de ea, stand pe motocicleta. Spate lat, maini prea bronzate pentru acea jumatate de aprilie.
"Nu vrei sa vii cu mine la o plimbare?"
"Nu, ma duc la scoala."
"Si nu te duci. Vin sa te iau din fata scolii."
"Scuza-ma!" Ii zambeste fortat si fals: "Am gresit raspunsul, nu vreau sa vin cu tine."
"Ne-am putea distra impreuna."
"Ma indoiesc."
"Iti voi rezolva toate problemele."
Se uita la el ridicand o spranceana. "Nu am probleme."
"Acum eu sunt cel care se indoieste."
Verde.
Mercedes-ul accelereaza lasand in urma zambetul lui sigur. Tatal se intoarce spre ea: "Cine era baiatul ala? Un prieten de-al tau?"
"Nu, tata, doar un cretin. Nu-l cunosc."
Dupa cateva secunde, Honda se apropie si o mana puternica se agata de usa masinii, acolo unde  in mod normal ar fi trebuit sa fie geamul. Cu mana dreapta da putin gaz motorului, desi acum merge la unison cu masina.
"Dar ce face inconstientul asta cu motocicleta?" Intreband, tatal se apleaca peste fiica sa sa-l priveasca pe tanar.
"Stai linistit, tata, ma ocup eu." Apoi il fixeaza pe inconstient: "Tu chiar nu ai nimic mai bun de facut?"
"Nu."
"Bun, atunci cauta-ti!"
"Am gasit deja ceva ce imi place."
"Adica...?"
"Sa ne plimbam cu motocicleta mea, sa prindem viteza pe la Olimpica, apoi iti ofer micul dejun si te duc in timp pentru iesirea de la scoala. Iti jur."
"Cred ca juramintele tale nu valoreaza prea mult..."
"Adevarat. Vezi? Deja stii cate ceva despre mine. Zi adevarul: iti plac, asa-i?" Ii zambeste increzator dezvaluind dintii albi perfect aliniati. Are intr-adevar un zambet minunat.
Ea rade si da din cap a dezaprobare. "Bine, acum ajunge." Si scoate din geanta Nike o carte. "Acum trebuie sa ma gandesc la unica mea problema importanta."
"Adica?"
"Lucrarea la latina."
"Credeam sa fi fost sexul."
Ea se intoarce socata spre el. De data asta nu-i mai zambeste, nici macar fals.
"Ia mana de pe portiera."
"Si unde vrei sa o pun?"
Ea isi stapaneste un impuls. "Nu pot sa-ti zic, e taica-mio in masina."
Geamul incepe se urce. El isi retrage mana in ultima clipa.
"Ne mai vedem." Si fuge accelerand, fara sa mai auda "Nu"-ul fetei stins de scartaitul rotilor.
"Dar stii cine e ala?" Sora cea mica intra si ea in discutie. "E popular, il cunoaste tot orasul."
Ea nu pare sa fie impresionata: "Pentru mine e doar un cretin."
Deschide cartea si incepe sa citeasca lectia. Apoi isi intoarce privirea spre geam si se gandeste daca asta e singura ei problema. Desigur ca e singura, nu cum zice idiotul ala. Ea nu are alte probleme. Si oricum nu l-ar mai fi vazut niciodata... Isi arunca decisa privirea pe manual. Masina face stanga si incetineste pentru a parca in fata scolii.
"Da, eu n-am nicio problema, iar pe tipul ala n-o sa-l mai vad niciodata."
Nu stie, in realitate, cat de mult greseste in ceea ce priveste ambele lucruri...

Through my looking glass...

Schimb. Tot, tara, evident si orasul, casa, scoala, prieteni, mancarea, ora de trezire, nu si aia de culcare, as putea spune ca schimb chiar si familia. Acum tin in maini, in amandoua, un pahar. Evident, are doua jumatati, una plina si una goala. Toata treaba e sa nu ma impiedic in drumul asta al meu spre schimbare, sa scap paharul si sa vars continutul. Atunci jumatatea goala ar deveni un intreg, iar partea plina ....Care parte plina? Un cacat. Pana una alta, stau asezata, cu recipientul asezat pe masa, la loc sigur, si ma holbez la el. Partea plina cu lichid e opaca, ma oglindesc in sticla paharului, imi pot vedea ochii curiosi. Cealalta parte e transparenta, plina cu aer, ma oglindesc si eu putin apoi imi vad camera, cartile, calculatorul meu obosit si fereastra. Am de ales intre mine intr-un mediu necunoscut, pe care nu pot sa-l vizualizez(jumatatea plina cu suc de portocale ...sa zicem) si tot eu intr-un mediu familiar, ce-mi apartine. Tu ce-ai alege? De fapt, ce-mi pasa mie ce crezi tu... Exista niste "tu" care ar pleca imediat din loc, fara sa se uite in urma, care s-ar minuna de faptul ca inca stau sa ma gandesc, si ceilalti "tu" care nici nu ar sta sa-si imagineze altfel de viata, care ar tatai si ar zice "nu-ti place tara asta. nu?". In fine...
Ideea e ca din sucul de portocale am gustat, si nu pare sa fie rau, urmeaza sa umplu paharul cu suc, sau sa-l golesc de tot, dar tind sa cred ca unul plin e mai bun decat unul gol, asa ca ma duc sa caut o sticla. Pana o gasesc, raman cu paharul meu pretios si am grija la picioare.

http://www.youtube.com/watch?v=nWUr7sOlcHs&feature=related

In asteptarea lui Verde...

Imi aminteam de Simona care ma batea la cap cu vorbele ei de duh "Niciodata sa nu spui niciodata!" si am zambit larg, gandindu-ma cata dreptate a avut cel care a scos-o. Sunt lucruri care, in timp, ti se intampla pentru ca ti-ai dorit, pentru ca pur si simplu te-ai gandit ce frumos ar fi sa le ai. Dar cand ajungi aproape de ele, aproape le atingi, nu te mai fac fericit. Mentalitatea oamenilor este mult prea ciudata pentru cat de usor functioneaza lumea asta.Cat de aiurit sa fii sa iti dedici tot timpul in scopul atingerii unei anumite culmi, iar cand ajungi acolo sa uiti ce cauti? Foarte. Alergam ca bezmeticii, lamentandu-ne cat de nefericiti suntem si cate probleme avem, cand de fapt, toate se rezolva. Sau erau deja rezolvate si noi am stricat...
Cand eram mica, vroiam cand o sa cresc sa pot sa stau afara pana la 9. Am crescut, stau afara pana la 9, dar asta nu ma mai multumeste. Faptul ca noi ne punem dorinte care in timp nu mai sunt satisfacatoare, nu e vina nimanui. Dar ele se implinesc, asa nesemnificative cum sunt, devin realitate. Sunt sigura ca si tu daca te gandesti la ceva ce ti-ai dorit acum ceva timp, dar de care nu te-ai tinut prea mult sa-l realizezi, s-a implinit oricum, numai ca tu nu i-ai mai acordat atentie. Consideri ca din moment ce nu ai insistat asupra lui, nu mai e important, dar asta ti-ai dorit, asta ai primit.
In timp ce ma gandeam la toate astea, ma holbam la mana soferului de taxi, care intepenise pe volan. Semaforul ala intepenise si el, ca la dracu, orasul asta mic e plin se semafoare si sensuri giratorii puse aiurea. Taximetristul era un slabanog pe la 50 de ani cu toate firele de par pe cap, si parea enervat de samaforul ala tampit, isi scoase o tigara si deschise geamul. Pe mana stanga undeva la baza degetelor mare si aratator, avea tatuata cifra 6. Pentru ce in lume si-ar desena cineva o cifra pe piele, ba chiar pe mana, sa o vezi mereu? In cazul in care e o zi de nastere, sau chiar a ta, trebuie ai o problema sa ti-o scrii, sa nu fii in stare sa tii minte. Daca reprezinta ceva important, poate numarul tau norocos, si e atat de important incat ai trai cu blestemata aia de cifra toata viata, iarasi inseamna ca nu e chiar asa greu s-o memorezi... Mi-e scarba de tatuajele stupide in locuri atat de vizibile. Probabil e ziua in care s-a nascut mandretea lui de fata, care e frumoasa si blonda, are voce de copil rasfatat si a fugit de acasa cu un pletos. Poate e ziua in care i-a murit sotia, nascand-o pe fiica-sa, si din cauza ca nu s-a putut obisnui cu tragedia, si-a pus cifra undeva la vedere ca sa dea in fiecare moment de ea, sa-si aminteasca, ca apoi sa treaca peste. Peste tragedii nu treci, esti fericit daca reusesti sa traiesti cu ele, poate asta a fost si in capul lui...
Cum nu aveam altceva mai bun de facut, l-am intrebat ce semnifica cifra magica de pe mana. A tresarit ca si cum nu stia ca mai e cineva in masina, omul asta chiar are probleme cu memoria. Mi-a spus, fara sa se intoarca spre mine, ca a capatat-o dintr-o prostie. A pierdut un pariu si a fost pus sa aleaga intre cifra 6 sau o steluta pe mana. Pai bun, si are vreo semnificatie? S-a intors spre mine sa-mi zambeasca, apoi a scos din nou capul pe geam sa-mi raspunda ca nu... Ce seci sunt oamenii! Nu mi-am mai batut capul, mi-am pus pumnul sub barbie si mi-am aruncat ochii peste geam. Semaforul ala isi batea joc de mine...

Parfum

Cand o sa te uiti la mine, nu o sa ma mai recunosti. Nu o sa te mai vezi tu in ochii mei, de fapt, nu o sa mai vezi nimic in ei, doar urme... Nu ma mai atinge nimic, nu ma mai supar asa usor, nu ma mai opresc la fiecare hop sa ma gandesc cum sa trec peste. De data asta am renuntat asa usor, nici nu-mi vine sa cred cat de repede am renuntat la visul meu, cat de schimbatoare am devenit, cat de tare ma aseman cu vantul. Nimeni nu ma va mai prinde niciodata, nici tu, nici umbrele, nici dracu'... Am invatat sa nu ma descotorosesc de ramasitele lucrurilor care candva m-au facut fericita, sa le pastrez in cufarul ala vechi de cand bunica si sa-l deschid cand mai am de aruncat cate un cotor. Din lada, un parfum statut imi va invada creierul, umplandu-mi retina cu amintiri incetosate si pufoase ca un nor de praf.
Acolo te voi pune si pe tine, nu te voi lasa sa te pierzi dupa truda pe care am dus-o ca sa te adun. Te-am cusut din piese micute de puzzle colorat cu ata era rosie si ac gros, ca sa-ti intru-n sange. Si mi-ar parea rau dupa tine acum sa-ti dau drumul, parca prea mult te-am tinut langa mine. Dup-aia o sa fiu goala, singura in pustiul meu, doar eu si cu mine, si o umbra din amintirea ta. Ma doare numai cat imi imaginez si nu vreau sa simt asta pe bune. Desi m-am invatat sa suflu si-n iaurt, am uitat de precautie cand am vazut imaginea legata a puzzle-ului tau. Ce-mi mai pasa mie ca te-ai putea strica oricand, aveam impreisa ca ata mea e destul de groasa si legatura e puternica. Am mizat pe o cusatura slaba, dar nu e prima oara, insa e prima data cand nu regret ca m-am lasat dusa de val...

Copil

Imi vine sa o iau la goana, dar nu pe drumul indicat, de fapt, pe niciun drum, pe alaturi... Mai bine, o sa ma urc intr-un tren fara sa ma uit incotro ii vor scartai rotile, sa adorm cu capul pe geam si sa ma imprietenesc cu strainii din vagon. Ce-mi pasa mie ca n-o sa-i mai vad, probabil, niciodata? De ce m-as incurca in despartire daca eu nici macar nu le stiu numele? Si daca in vagon sunt numai feţe pline de riduri cu ochi pe jumatate inchisi, acoperiti de lentile zgariate? Si ce...? Cu batranii nu as rade, cu ei as povesti, as intra in transa vremurilor de demult, as traversa vietile lor uscate de timp si cred ca as fi multumita. Orice m-ar face sa uit de prostiile pe care le facusem, ma multumea. M-ar fi entuziasmat mai tare sa fi palavragit cu niste mucea de varsta mea, sa scoatem limbile la oamenii de pe peroane si sa ne certam cu controlorul. S-ar lasa si el batut in fata fericirii noastre, ne-ar lasa in pace si-i va povesti nevesti-sii despre noi, zambind amar, amintindu-si de vremurile cand era si el un plod nazbatios. Dar nu mai e, si nici eu nu mai sunt copilul care ar face cu mana la vacile pe langa care trece, nepasator, trenul. Cand eram mica, stateam cu obrazul lipit de geam sa vad marea, sa imi umplu ochii cu ea si sa o pastrez ca o notiune vie, nu una de dictionar, de poezie. Stiu ca eram prima care cobora in gara si, tragand dupa mine mana maica-mii, as fi fugit sa imbratisez racoarea sarata a apei ce se intinde pana la turci. Dar maica-mea nu fugea ca mine, ea era cu bagajele, cu cazarea, cu mancatul, cu toate prostiile posibile care ma tineau din drumul meu spre imensitatea neagra. Ma razbunam in gand si imi promiteam ca nu o sa mai vin niciodata cu mama la mare, o sa vin cu bunicii, ei ma lasa sa zburd ca o zanatica. Ajungeam, intr-un sfarsit, pe plaja, dar de atata asteptare, valurile ma enervau si marea insasi imi parea urata ca naiba. Ma tranteam pe cearsaf si adormeam, ma mai trezea maica-mea ca sa ma introc si pe partea cealalta, sa nu raman neagra numai pe burta. Ma enerva si as fi facut ca toti sfintii, dar imi era prea somn si soarele ma molesea. Cand ma trezeam, uitam, si primeam valurile in gura, ca un copilas natang ce uita sa-o inchida. Uitam repede, asta ii face pe copii fericiti.
Gandindu-ma la toate astea, imi dau seama ca si acum aveam obrazul lipit de geamul trenului si ma zgaltaiam din toate incheieturile. O voce din stanga mea ma intreba daca merg la Roman. De unde naiba sa stiu daca nici nu am habar in ce tren am aflu... M-am intors sa vad cine e asa interesat de soarta mea si am observat un chip de baiat, care, de altfel, nu arata rau deloc, dar ce-mi pasa mie acum? I-am zis ca nu, si m-am intors sa ma lipesc iar de fereastra. Nu-mi mai zice nimic si ma cufund iar in amintiri din copilarie, dar nu pentru mult timp. Fata tipului imi pare foarte cunoscuta, dar nu stiu de unde sa-l iau. Ma intorc iar catre el sa ma holbez mai atent la figura lui, el observa si imi zambeste cu subinteles. Pe aproape, caldut, cald, frigeee!! Aaahh... Ne stiam de pe net. Ii raspund cu un zambet de om tamp care tocmai s-a facut de rusine. Imi cer scuze ca nu l-am recunoscut din prima si ma intind sa-l imbratisez prietenos, apoi ii povestesc cum am ajuns acolo. Rade de mine si imi spune ca trenul mai are putin pana la Bacau, apoi Roman, unde coboara el. Daaa! El e din Roman. Radem impreuna pana cand locomotiva urla sfasietor, facem schimb de telefone si ii promit sa il recunosc data viitoare. Imi pare bine ca l-am vazut, ca escapada mea nu avea un final trist. Ma urc in trenul care sa ma duca inapoi acasa si prin geamul deschis il aud promitandu-mi de pe peron, ca ma va duce el la mare data viitoare si ne vom duce direct sa o gustam. Am suras la gandul asta, observand ca razbunarea mea de a merge de nebuna la mare nu ma mai multumea, dar am acceptat provocarea. In drumul spre casa am zambit gandindu-ma cat de nesemnificative sunt iesirile nervoase ale unui copil, care isi propune sa duca pana la capat razbunarile infantile. Dar asta nu mai eram eu razbunatoare, ci eram eu care incepea sa realizeze cat de dor imi era de ludicul anilor de copilarie.

Picaturi

Tu ce vezi dupa ce inchizi ochii? La ce te zgaiesti dupa ce lasi pleoapele sa cada? Sau poate esti una din persoanele care nu vede nimic... Eu vad totul, dar ma opresc la putine. Cand sunt obosita si nu-mi pot controla gandurile, ajung sa vad mii de imagini ce s-ar putea transforma usor intr-un film cu o subtitare proasta. Cand ma concentrez pe ceva anume, nu vad clar si ma chinui degeaba, cand vreau sa vad ceva, nu reusesc si ajung prin a adormi extenuata. As vrea sa pot trai dincoace de ploape, in interiorul capului meu, direct pe retina. Sa pot atinge culorile si gadila sunetele, as vrea sa ma pot teleporta in vise si sa raman putin acolo, sa incerc din toate, sa gust din ideal. Ba nu, nu vreau sa ajung sa-mi indeplinsec visele inainte de a-mi desena altele. Visul este partea cea mai frumoasa a mintii umane. Cu si in el iti poti indeplini dorintele cele mai greu de atins in viata. Ajungi intr-o lume oarecum asemanatoare cu realitatea, caci pe baza ei se construiesc gigantele creatii imaginare, dar paralela cu aceasta. Am o mie de ganduri nespuse, nescrise, neimpartasite nimanui, cladind astfel un vis nespus, nescris, neimpartasit nimanui. Pana la urma ajungi sa te incadrezi singur ca fiind visator, dar nu e asa. Toata lumea viseaza la lucruri diverse, incredibil de diverse, diverse ca si mentalitatea fiecarui om. Dar nu conteaza cat de obisnuit sau de ciudat e visul tau, important e sa crezi in el. Daca crezi in vise, fii sigur, ca nicio forta, nici tornada, nici vulcanul, nici taifunul nu vor putea sa-ti scoata iubirea din cap. Pentru ca iubirea exista de la sine. Istoria a fost creata de visatori. Ei n-au avut nici carti, nici idei, doar imaginatie. Nici Columb nu si-ar fi imaginat ca va fi asa celebru. Pur si simplu a traversat Atlanticul si a dat de pamant. Nici nu stiu daca si-a realizat visul sau pur si simplu n-a avut de ales. Odata ce dai de furtuna nu mai este cale intoarsa. Mama m-a trezit toata viata, aducandu-mi aminte ca America era deja decoperita si visele sunt departe de realitatea vietii. Si atunci care este sensul vietii, daca ti s-a explicat deja diferenta dintre un mar si o bicicleta? Daca as musca dintr-o bicicleta si as incaleca marul, atunci sigur mi-as da seama care diferenta. Gandul la ceea ce as putea sa fac m-a obosit intotdeauna mai mult decat faptul in sine. De fapt realizezi ca e mai usor decat ti-ai imaginat sa ajungi acolo unde numai gandul te-a dus. Secretul este sa crezi intotdeauna in visul propriu si sa nu-l abandonezi niciodata. Pentru ca abia atunci, cand dai de greu, esti pus la incercare, sa-ti dovedesti credinta si puterea de a merge mai departe. Si ajungi sa realizezi ca de acum inainte viata depinde in totalitate de visul din copilarie ce este pe cale sa se indeplineasca. Dar nu mai sunt copil, visele au imbatranit odata cu mine si am pierdut simtul ludic cu toata increderea,  cu tot. Parca ploua peste mine cu milioane de picaturi colorate, dar nu ma atinge niciuna. Intind mana, sa prind din cadere o picatura roz si pornind de la ea, sa schitez o noua fantezie, sa o colorez si sa fie a mea. Toti traim printre picaturile noastre de vis, dar cati se incumeta sa le prinda si sa le transforme in cutii intregi de vopsea cu care sa-si vopseasca peretii micii lor vietii? Eu am zis sa incerc, sa transform camerele mele gri in unele roz si sa ma mazgalesc cu picaturile de culoare. Ce am de pierdut...?

Pietre

M-am impiedicat destul bajbaind dupa tine prin lumea asta mica. Am crezut ca daca te-am gasit nu trebuie sa te mai caut, dar m-am inselat. Si sunt atat de aproape de tine... Ah, ce aproape sunt! Dar tu nu ma vezi, nici nu vreau sa ma vezi, la ce bun? Ne-am cunoaste si pe urma totul ar deveni monoton, sau poate nu. Dar nu sunt indeajuns de curioasa sa stric magia ce am creat-o in jurul tau, de care am avut atata grija si de care m-am agatat cand eram aproape sa cad. Pentru ca eu continui sa ma impiedic, sa umblu ca o somnambula ce viseaza frumos si merge cu ochii inchisi , zambind. Nu, nu zambesc gandindu-ma la tine. Zambesc gandindu-ma la mine dupa ce am dat de tine si ranjesc realizand ce s-ar intampla daca te-as gasi pe bune. Daca intr-o zi, mergand pe strada, ma ciocnesc de un trecator ametit, dau sa ma scuz, dar se scuza el primul, apoi ridic ochii si vad ca "el" esti ...tu. Pana si de tine m-am impiedicat, pana si tu esti o piatra pe drumul meu in viata asta micuta. Tu, insa, esti obstacolul de care vreau sa raman agatata o vreme, sa ma odihnesc putin in popasul tau. Desi te-am recunoscut din prima, nu ma holbez la marea din ochii tai, ci ma adun si plec mai departe. Zambesc, tu nu stiu, nu ma intorc sa ma uit, nu-mi mai pasa ce se intampla, eu deja m-am opintit de tine. Probabil a fost o coincidenta, probabil soarta, nu vreau sa aflu, curiozitatea ar strica momentul. Nu stiu daca ti-am parut cunoscuta, poate doar o aiurita care uita ca nu e singura pe strada, poate doar un nimeni. S-ar putea ca si tu sa ai pietricele tale in care sa vrei sa te opresti, probabil la o cafea si o tigara, poate la o bere, poate la mai mult. Cred ca am o suta de mii la mine, te-as putea scoate la o cafea sau poate o inghetata, e cald afara. Cred ca din cauza caldurii incep sa ma abat pe carari de vise si ma sperii de o mana ce ma apuca de brat. Imi dau seama ce imaginatie bogata am. Apoi iti aud vocea prin ceata, imi place ce tonalitate i-am atribuit si incep sa ma indoiesc de capacitatea mea de a proiecta sunete asa clare. Daca ma intorc, mana de pe bratul meu s-ar putea narui ca un fulger, iar tu vei fi cu cativa pasi mai in spate, mergand in directia opusa. Merita sa-ncerc, iar daca te-ai intors dupa mine, inseamna ca si eu am devenit pietricica ta.

Vaduva neagra

Intr-o dimineata, marea se trezi singura si scapa suspine inecate de valuri cenusii, apoi, plina de ura, prabuseste dansurile apei pe plajele pustii. Canta melancolica in surdina catorva pescarusi infometati, vorbeste cu cerul si se imprieteneste iarasi cu el, jurandu-si iubire vesnica. Dar si-au promis asta si ieri, el a uitat. Marea, insa, nu uita. Marea nu iarta. Ea nu asteapta. Isi porneste revolta, dezlantuindu-se in larg, purtand ura pe unde de tristete. Ce frumos ar sa o iubeasca si pe ea cineva, sa-i lege o iubire care sa nu ofileasca niciodata. Ar vrea si ea sa-si traiasca viata in compania unui "el" care sa nu o uite. Cerul e batranul sau prieten, insa ea e mereu noua, mereu frumoasa si capricioasa. Si-ar dori ca cineva s-o invete si pe ea sa fie intotdeauna calda si blanda, sa uite de intuneric si furie, cineva care sa o lase sa planga, dar sa o mangaie cu caldura, cineva care sa o invete sa imbratiseze fara sa inece, sa iubeasca fara sa omoare...

Din poalele nesfarsite ale marii lua nastere copilul arzand al naturii, iar marea se indragosti fara sa ezite de fiul sau, soarele. In el gasea caldura si mangaierea dorita, in el gasise dintr-odata totul si uita ca e uda. Uita ca ii e mama iubitului de foc, cersind contopirea cu cel ce o iubea de pe inaltul cerului. Traira o poveste de dragoste insiropata cu crema norilor, intreaga lume vibra impreuna cu ei. Dar nu stia marea ca soarele e amantul zilelor, ca se ascunde in sifonierul noptii sa nu fie gasit de consoarta-i, luna.
Si cum il nascuse, din sete de iubire, asa il omori, inecandu-l in apusuri sangeroase, strivindu-l cu furie si sete de razbunare, de aceasta data. Ca un paianjen rapid, ii tese in juru-i panze negre, reci, adancindu-l in abisul fara de fund al panzei de ape. Il va tine acolo, prizioner, pana cand va avea iar nevoie de iubire, de caldura, apoi il va elibera sa si-l mai faca amant inca odata, il va naste si il va omori de ori si cate ori ii va fi dor. Dar nu il va lasa niciodata nepedepsit...

Numai putin...

Nu vreau baiatul de care sa ma indragostesc ireversibil si sa uit de mine, care sa ma faca sa-mi placa tot ce tine de persoana lui si sa nu-i vad niciun defect, chiar daca are destule. Nu vreau baiatul cu care sa merg noaptea pe strazile pustii fara sa-mi fie frica, care sa ma tina de mana cand fugim de caini, razand in hohote, care sa ma apere cu papucul de un paianjen. Nu vreau baiatul care sa-mi puna piedica in timp ce eu scriu un mesaj pe strada, care sa ma ciupeasca cand visez cu ochii deschisi si sa ma trezeasca cu un sarut, care sa ma fugareasca dupa ce l-am impins intr-o balta. Nu vreau baiatul care sa se catere impreuna cu mine intr-un copac deasupra unei ape adanci si reci, care sa ma tina la pieptul lui in timp ce e cutremur si stam ghemuiti, ca niste copii, sub masa. Nu vreau baiatul care sa ma sune cand mai avem o suta de metri si ne intalnim, doar ca sa-mi zica ca-i place esarfa mea, care sa imi spuna ca imi sta bine cu orice m-as imbraca si sa las dracu' machiajul ca sunt mai frumoasa naturala. Nu vreau baiatul care sa aiba parul valvoi si, totutsi, sa rada de claia mea, care sa plece de acasa cu tricoul pe dos, pentru ca era prea dimineata, dar sa rada ca eu am o soseta roz si una verde. Nu vreau baiatul care sa ma mangaie cand ma doare burta, care sa ma gadile si sa ma faca sa rad dupa ce m-am certat cu o prietena, care sa ma stranga in brate doar pentru ca i s-a parut ca mi-e frig. Nu vreau baiatul care sa vina cu borcanul de inghetata langa mine cand imi fac temele, ca sa imi propuna o pauza si eu sa uit sa mai revin la ele. Nu vreau baiatul care se iasa cu prietenii lui si eu cu ale mele, apoi sa radem de ce barfe am mai aflat, care sa-mi spuna fiecare secret, care sa stie ca nu l-as trada niciodata. Nu vreau baiatul care sa stie ce sa-mi spuna dupa ce greseste, care sa rada de mine cand ma balbai si uit sa mai respir, certandu-l, care sa vina la mine cu o papadie din fata blocului, si sa-mi aduca aminte ca afara e primavara si mai bine ne plimbam decat sa stam suparati. Nu vreau baiatul care sa arate bine si intr-un tricou gri si o pereche de blugi si intr-un costum negru, la dunga, care sa aiba toata ziua ochii adormiti si zambetul pe buze, care sa cante daca ii place melodia care o asculta, oricat de afon ar fi. Nu vreau baiatul care sa se holbeze la mine cand adorm cu capul sprijinit de pieptul lui, care sa stie sa ma trezeasca fara sa ma sperie, care sa-mi pregatesca micul dejun daca eu nu stiu sau nu am chef sa-l fac. Nu vreau baiatul caruia sa-i placa sa ma fotografieze cand citesc si am ochii cat cepele, care sa nu ma grabesca cand imi aleg niste tenisi in magazin, care sa zambeasca cand imi raspunde la telefon. Nu vreau baiatul care sa ma ia de mana si sa ma urce in tren, pornind spre necunoscut, care sa ma surprinda in fiecare zi, cu care sa fac tot felul de boacane. La dracu', nu vreau baiatul care sa tina la mine si care sa nu ma schimbe cu nimeni, care sa ma placa asa cum sunt, fara sa incerce sa ma scoata din ale mele, care sa stie ca sunt incapatanata, si asa voi fi mereu. Nu-l vreau! Dar vreau sa ma vrea el pe mine.

Dupa cearta cu o persoana draga...

...tacusem atat de mult incat vocea-mi parea straina cand am inceput sa vorbesc. Imi simteam gatul uscat si abia puteam inghiti. Dar nu am vorbit mult, ci doar cat sa rostesc un "La revedere!" soptit, chinuit. Apoi tacerea a revenit...
Mi-am tarat picioarele pana acasa, nu m-am uitat in urma si nici nu m-am gandit la ce se intamplase. Am apucat cel mai mic rucsac peste care am dat, ala cu care mergeam de obicei la scoala, unul negru si imposibil de mic pentru caietele mele studentesti rufoase. Avea pe una din bretele o insigna mica, galbena, cu o inimioara pe obraz. Statea acolo agatata de cativa ani buni, stiu ca eram a 7a cand am gasit-o pe plaja si mi-am insusit-o, de atunci nu am mai dat-o jos. M-am scuturat de amintirile frumoase si fara sa vreau, m-au napadit altele, neinvitate si deloc placute. Am indesat in ghiozdan aparatul foto, telefonul, o carte pe care o incepusem saptamana trecuta, dar uitasem complet de ea, si niste bani gasiti in sertar. Am aruncat o privire prin camera sa vad ce as mai putea lua, dar nu mi-a venit nimic important in minte. Indreptandu-ma spre usa, am agatat de pe spatarul scaunului un hanorac gri, in cazul in care in ciuda noptii de vara, mi se va face frig doar in tricou. Am trecut pragul fara sa ma opresc sa ma incalt, nici macar nu ma obosisem sa ma descalt cand am venit. Tenisii, tot gri, erau destul de curati,  pentru cat puteau covoarele suporta fara ca jegul sa sara in ochi, si oricum, nu imi pasa de o urma amarata de praf.
Se intunecase deja si eu nu aveam o ruta fixa. Ma gandeam sa ma duc la o prietena care ma sunase sa ma cheme la ea in noaptea asta, sa ne uitam la filme. Si m-am indreptat spre casa ei. Trebuia sa trec prin centru ca sa ajung acolo, dar in centru era ultima persoana din lume pe care as fi vrut sa o vad, asa ca am mers pe o strada laturalnica inghitita de bezna. Nu-mi era frica de intuneric, numai maica-mii ii era, m-am gandit la ea un moment si nu am putut sa nu ma intreb de ce am plecat de acasa din cauza unei rafuieli cu un prieten? Raspunsul mi-a venit automat: mama mi-ar fi zis ca nu era vina mea si nu are rost sa ma agit pentru toti idiotii. Partial, vina era a mea si nu vroiam sa fiu scutita de ea, asa ca am preferat sa stau departe de maica-mea in perioada imediata. Ea m-ar influienta sa ma iert, sa o dau dracu' de constiinta si sa uit ca "idiotul" era prietenul meu cel mai bun.
Mi-am imaginat-o ajungand acasa si vazand ca sunt luminile stinse, ar intra instantaneu in panica. Mi-era groaza de reactiile ei cand eram mica si faceam prostii. Acum sunt mai putin mica, dar groaza persista. O sa afle tot mapamondul ca e ora 11 si eu nu sunt acasa, poate chiar si extraterestrii. Daca aveam de gand sa mai dau pe la ea, ar trebui sa dau un telefon. Am cotrobait in rucsac dupa el si am apelat-o. Raspunse imediat razand, nu am intrebat-o de ce rade, i-am spus doar ca noaptea asta ma duc sa dorm la Sara, pentru ca e singura acasa. Ca niciodata, a fost de acord fara intrebari si mi-a zis ca ma suna dimineata. Am fost bucuroasa ca macar pe ea o las sa doarma linistita.
Am ajuns repede la destinatie, fara ca niciun monstru ciudat cu 7 capete sa iasa de prin boscheti. Aproape ca am zambit gandindu-ma la cat de terifiata ar fi fost maica-mea sa umble pe strazile alea tenebre, dar m-am abtinut. Pe Sara am gasit-o vorbind la telefon si asa am gasit scuza pentru faptul ca nu o sunasem, oricum nu zicea nimic, dar eu nu prea apaream pe la oameni acasa fara sa anunt. I-am povestit ce se intamplase, nu ma intrebat nimic, doar incuviinta din cap si la urma m-a imbratisat. Ea era de parere mereu ca certurile intre cei mai buni prieteni sunt cele mai urate, dar se uita repede. As fi vrut sa aiba dreptate...
Ne-am uitat la comedii si am ras cu lacrimi. Ea e una dintre putinele persoane care, daca vrea, ma poate face sa uit ce vreau sa uit si sa rad fara mustrari de constiinta. Venisem la persoana potrivita.
...Dar totusi, astazi  nu am ras de claia lui mare si ciufulita, nu i-am pus nicio piedica, nu i-am dat niciun bobarnac celui mai bun prieten al meu si pentru asta ma simt oarecum incompleta. Poate maine puzzle-ul va fi intreg...

Country road

If I promise not to kill you, can I have a hug?

Ce-mi place felul in care ma face sa ma simt! Imi place cand tremur de fericire si nu ma pot exprima din cauza dardaielii. I-as spune atatea, dar nu vreau sa dau cu bata-n balta; m-as uita in ochii lui pana n-as mai putea de somn, si m-ar intreba de ce ma holbez; as rade de parul lui ciufulit, iar el mi-ar spune ca sunt ciudata si sunt la fel de ciufulita ca el.
Tremuratul de mai sus inca ma zdruncina si ma zgaltai fara sa-mi pese; nu mi-e frig, bucuria ma incalzeste. In momentul asta in vine sa apuc prima persoana care imi iese in cale si sa o strang tare in brate, cat de puternic pot si sa nu-i dau drumul, sa o sufoc; sa dau din starea mea si altora, caci oricat as da, nu ma pot goli de ea. Ma umple si ma inalta peste orice grija sau problema tampita, ma arunca in oceanul cu vise si ma lasa sa plutesc acolo. Proasta as fi sa vreau sa ma trezesc la realitate, cand aici totul e atat de moale si parfumat. Dar care realitate? Asta e realitatea mea; de cand ma stiu sunt intr-o stare de levitatie permanenta; nimeni nu se rasteste la mine, stie ca nu sunt atenta oricum. Dar astazi am ajuns undeva aproape de culmi; nu-s pe culme, nu-s fericita, pentru ca fericirea e absolut, absolutul e perfect si mie perfectiunea nu-mi place, e gretoasa; sunt bucuroasa, vesela, euforica, voioasa, cu o puternica satisfactie ce-mi strange inima si o face micuta si repezita; a da, si mai sunt entuziasmata!
Imi vine sa cant, dar probabil o sa apara bunica-mea in usa cu paleta de muste; gen Prigoana... Asa ca mai bine ma abtin. Stiu ca acum sunt capabila de orice, chiar daca imi comprim apucaturile, as fi in stare sa fac lucruri uimitoare. Si am sa fac! Ceva dragut, ceva pentru mine, ceva in timp.

Franturi de vacanta.