Mi-am tarat picioarele pana acasa, nu m-am uitat in urma si nici nu m-am gandit la ce se intamplase. Am apucat cel mai mic rucsac peste care am dat, ala cu care mergeam de obicei la scoala, unul negru si imposibil de mic pentru caietele mele studentesti rufoase. Avea pe una din bretele o insigna mica, galbena, cu o inimioara pe obraz. Statea acolo agatata de cativa ani buni, stiu ca eram a 7a cand am gasit-o pe plaja si mi-am insusit-o, de atunci nu am mai dat-o jos. M-am scuturat de amintirile frumoase si fara sa vreau, m-au napadit altele, neinvitate si deloc placute. Am indesat in ghiozdan aparatul foto, telefonul, o carte pe care o incepusem saptamana trecuta, dar uitasem complet de ea, si niste bani gasiti in sertar. Am aruncat o privire prin camera sa vad ce as mai putea lua, dar nu mi-a venit nimic important in minte. Indreptandu-ma spre usa, am agatat de pe spatarul scaunului un hanorac gri, in cazul in care in ciuda noptii de vara, mi se va face frig doar in tricou. Am trecut pragul fara sa ma opresc sa ma incalt, nici macar nu ma obosisem sa ma descalt cand am venit. Tenisii, tot gri, erau destul de curati, pentru cat puteau covoarele suporta fara ca jegul sa sara in ochi, si oricum, nu imi pasa de o urma amarata de praf.
Se intunecase deja si eu nu aveam o ruta fixa. Ma gandeam sa ma duc la o prietena care ma sunase sa ma cheme la ea in noaptea asta, sa ne uitam la filme. Si m-am indreptat spre casa ei. Trebuia sa trec prin centru ca sa ajung acolo, dar in centru era ultima persoana din lume pe care as fi vrut sa o vad, asa ca am mers pe o strada laturalnica inghitita de bezna. Nu-mi era frica de intuneric, numai maica-mii ii era, m-am gandit la ea un moment si nu am putut sa nu ma intreb de ce am plecat de acasa din cauza unei rafuieli cu un prieten? Raspunsul mi-a venit automat: mama mi-ar fi zis ca nu era vina mea si nu are rost sa ma agit pentru toti idiotii. Partial, vina era a mea si nu vroiam sa fiu scutita de ea, asa ca am preferat sa stau departe de maica-mea in perioada imediata. Ea m-ar influienta sa ma iert, sa o dau dracu' de constiinta si sa uit ca "idiotul" era prietenul meu cel mai bun.Mi-am imaginat-o ajungand acasa si vazand ca sunt luminile stinse, ar intra instantaneu in panica. Mi-era groaza de reactiile ei cand eram mica si faceam prostii. Acum sunt mai putin mica, dar groaza persista. O sa afle tot mapamondul ca e ora 11 si eu nu sunt acasa, poate chiar si extraterestrii. Daca aveam de gand sa mai dau pe la ea, ar trebui sa dau un telefon. Am cotrobait in rucsac dupa el si am apelat-o. Raspunse imediat razand, nu am intrebat-o de ce rade, i-am spus doar ca noaptea asta ma duc sa dorm la Sara, pentru ca e singura acasa. Ca niciodata, a fost de acord fara intrebari si mi-a zis ca ma suna dimineata. Am fost bucuroasa ca macar pe ea o las sa doarma linistita.
Am ajuns repede la destinatie, fara ca niciun monstru ciudat cu 7 capete sa iasa de prin boscheti. Aproape ca am zambit gandindu-ma la cat de terifiata ar fi fost maica-mea sa umble pe strazile alea tenebre, dar m-am abtinut. Pe Sara am gasit-o vorbind la telefon si asa am gasit scuza pentru faptul ca nu o sunasem, oricum nu zicea nimic, dar eu nu prea apaream pe la oameni acasa fara sa anunt. I-am povestit ce se intamplase, nu ma intrebat nimic, doar incuviinta din cap si la urma m-a imbratisat. Ea era de parere mereu ca certurile intre cei mai buni prieteni sunt cele mai urate, dar se uita repede. As fi vrut sa aiba dreptate...
Ne-am uitat la comedii si am ras cu lacrimi. Ea e una dintre putinele persoane care, daca vrea, ma poate face sa uit ce vreau sa uit si sa rad fara mustrari de constiinta. Venisem la persoana potrivita.
...Dar totusi, astazi nu am ras de claia lui mare si ciufulita, nu i-am pus nicio piedica, nu i-am dat niciun bobarnac celui mai bun prieten al meu si pentru asta ma simt oarecum incompleta. Poate maine puzzle-ul va fi intreg...
Cu cine te-ai certat epurash ?:( We have to taaalk >:D< cheer up :*
RăspundețiȘtergere