Analiza

Sunt lacrimi si lacrimi. sunt lacrimi pe care le suprimi dinainte sa-ti cunoasca genele si care se opresc in ambitie, acolo se intalnesc cu altele, suspine si incruntari. altele invata sa treaca de bariera orgoliului si se preling rapid printre gene, parasind repede obrazul, grabite, intr-o vesnica goana, manate de frica, ele sunt putine si nu obosesc ochiul. mai sunt cele incapatanate care nu vor sa curga, se opresc si se freaca de pupila, inghesuindu-se sa se faca vazute, vor sa fie doar ele in atentie si zdrobesc orice posibilitate de a vedea clar, sunt aproape dureroase. cele care sunt anulate artificial au nevoie de atentie, batiste si nu servetele, ele sunt lacrimi, nu muci. din seria celor sterse, fac parte cele absorbite de perna, care are tendinta de a se albi sub greutatea sarata sa emotiilor. hm, alea timide sunt cele mai dragute, ele se ascund cand isi intalnesc reflexia in oglinda, se dau indarat lasand o dara infima de care se rusineaza enorm. apoi sunt cele fricoase de-a dreptul care o iau la vale ascunzandu-se prin nas, fug pana jos si se pitesc repede intre buze, ele-s mai ciudate, mai emo - se ascund pe la colturi mai mult sau mai putin igienice. a da, mai sunt alea aventuroase, care se incumeta pe sub barbie si pe gat, alea au vise mari, dar nu ajung prea departe. tot curajoase sunt si alea care se apuca sa treaca lantul muntos dintre ochi, alea au impresia ca vor supravietui altitudinii; ha! ce blegute!. altele care sunt talambe sunt cele carora le e frica sa alunece, ele se aduna intre gene si stau acolo ingramadite pana cand, la un moment dat, se arunca toate ghemotoc. hm, ultimele, din greseala am uitat sa le mentionez pentru ca nu ma lasa si trag de mine in disperare, sunt cele care nu-s nici timide, nici curajoase; sunt cele pe care nu le stergi, ci le lasi sa cada ele cand si cum vor, ele apreciaza aparent libertatea lasata si se ataseaza de obrazul tau, nu se grabesc, ci mangaie intelegatoare, devenind prietenele tale cele mai bune; apar numai cand te rupi pe dinauntru si ele nu mai pot suporta durerea, ies nervoase din cauza ca au fost supuse la chin, pe urma incetinesc si ajung sa empatizeze; pe astea nu ti le sterge nimeni, poate doar timpul...

In the Jungle, the mighty Jungle...

Care-i faza cu oamenii care nu știu să comunice cu alții decât prin violență fizică? Se întâmplă să știu câteva exemplare, nu numai de băieți, deși alea-s cele mai iritante. E o modă treaba asta: am ceva să te întreb sau vreau doar să te bag în seamă, îți frig una după ceafă sau îți dau un pumn strașnic în braț. Ce dracu', mă? Și te întorci încet, și te aștepți ca în următoarele două secunde să primești o explicație logică pentru lovitura primită. Dar nu, n-ai noroc azi! Deșteptul cu pricina o să se uite la tine entuziasmat de reacția ta și de faptul că te-a enervat.

Chestia e că eu nu știu cum să reacționez... Eu nu pocnesc pe nimeni (nu în realitate cel puțin), nu mă iau la bătaie, sunt pașnică, calmă, îmi văd de treaba mea. Și, normal, mă găsesc în dificultate până-n gât când se trezește un tâmpit din ăsta să mă abordeze așa cum știe el, de parcă a fost crescut în cireadă. Nu știu dacă să mă reped la el, așa mai stângace cum sunt din cauza lipsei de experiență, sau să-l iau în brațe în speranța că asta-l va enerva (pe sistemul: îți dau exact opusul a ceea ce te așteptai pentru a nu-ți oferi niciun gram de satisfacție). Ce mama mă-sii e cu oamenii ăștia sălbatici?

Marina e sub Umbra vântului. La propriu.

Am mania aia tâmpita de a cumpăra toate cărțile unui autor dacă mi-a plăcut o carte scrisă de el. La fel și cu albumele de muzică, dar acolo nu aș putea spune că le cumpăr. În fine, îmi place să fiu dezamăgită. Bineînțeles, prima e mereu greu de egalat, cât despre depășit nici nu se pune problema...  

Am citit și Marina, scrisă tot de Zafon, dar am rămas puțin cu buza umflată. Deși nenea ăsta zice că e cartea lui preferată dintre cele publicate de el, nu se ridică la nivelul Umbrei. E captivantă, dar imaginile vizuale lasă de dorit (probabil din cauză că am văzut eu prea multe filme de groază și așteptările mele erau la cer). Oricum, drăguță! M-a enervat o treabă, care nu are legătură nici cu povestea, nici cu autorul, ci cu formatul cărții în sine. E scrisă ca pentru proști: litere mari, margini imense, foi groase, într-o zi-două o termini fără să te chinui prea tare.
Mi-am mai luat și Jocul îngerului, de același autor, că acum până nu le termin, nu mă las. Sunt curioasă asta ce știe să facă. Cică ar fi mai bună decât Marina, nu pot decât să sper. -.-

Listă de cărți obligatorie MY ASS!

Cred că știe toată lumea că de obicei cărțile recomandate de profa de română sunt plictisitoare, fără cap sau coadă, private de sens și umor, până și dialogul și acțiunea sunt restricționate.
Profa mea (nu de română, de italiană, căci mă găsesc la  două mii de km de casă, și nu e nicio plăcere să mă aflu aici, dar despre asta altădată!) s-a gândit prin octombrie să aleagă o carte aiurea din bibliotecă și să ne oblige să o cititm. Bun. Mi-am cumpărat cartea: turcoaz, cu un băiețel pe copertă, titlu interesant, toate bune și frumoase. A doua zi după ce am achiziționat-o, a avut grijă profa să-mi strice orice plăcere de a pune mână pe ea (pe carte, nu pe cadrul didactic). Ce a făcut? A impus o limită de timp în care s-o terminăm.
A da? Atunci nu. Din ambiție mai mult, nici măcar treizeci de pagini nu am citit, iar alea cu chiu cu vai. Se vedea clar că nenea ăla încerca să impresioneze cu talentul lui debordant pe care poate nu știam eu să-l apreciez, dar mi-am refuzat să trec de pagina treizeci și cinci. Plus că m-a enervat foarte tare profa: Eu încerc doar să vă transmit plăcerea lecturii, dar dacă nu terminați cartea până luna viitoare, ne supărăm. (?)
Încă nu știu dacă-s eu prea încăpățânată și nu cumva cartea chiar e ca lumea. I don't really care!


Faza e că următoarea carte (tot cu termen de valabilitate, normal) recomandată de ea, a fost surprinzător de bună. Totuși profa ar trebui să schimbe tactica, nu se cheamă citit de plăcere dacă-mi impui limite sau titluri. Lasă-mi să aleg eu o carte, te las să-mi stabilești un număr minim de pagini, dar măcar cât stau și mă chiorăsc în ea, îmi place ce văd. Anyway, nu i-am zis nici ăleia nu din start, sigur mi-ar fi părut rău dacă o făceam. Umbra vântului se numește și e scrisă de (o secundă - să gugălesc pentru numele întreg) Carlos Ruiz Zafon și e betooon!! Am devorat-o, că mai nou cărțile se devorează și, ca să fiu poetică, am râgâit de plăcere dup-aia! Super!

Stupid perfect world

Mai sunt niste zile asa cand da peste mine cheful de invatat. Bai, da o pofta din aia de biologie pane si literatura engleza pe paine. Ei, si in ziua aia invat tot ce trece prin orar in zilele care se termina cu i. (nu-mi vine sa cred ca l-au trimis pe i-ul asta subtirel la capat!)
Istoria artelor, literaturi in limbi germanice si latine, istorie si filozofie. Pentru cea din urma in vine cheful cel mai usor. E practic cel mai usor de invatat pentru ca nu e nimic de invatat (?). Pe cat e de logica pe atat e de greu de inteles, dar odata inteleasa, sa mor daca stiu ce mai memorez din ea. Nu e nimic complicat acolo in afara numelor marilor ganditori, omuletii aia care se plictiseau si se debitau despre existenta lucrurilor care nu exista adica perfectiunea, cat de perfecta si eterna e ea, ca mai pe urma sa o nege principiul si s-o ia de la capat. Ia taica si invata despre treaba asta, ca oricum apare mai tarziu Melisso (cred ca e corespondentul lui Leucip in limba romana, ca astia au o mie de nume in o mie de limbi. Daca pe nea' Caisa il chema nea' Caisa, pai il cheama la fel in toate limbile, nu numai in limba lui natala. Ce cacat e asta, fiecare adapteaza dupa bunul lui plac? Daca asa a vrut ma-sa sa-l strige lumea, pai lasa-l cum a vrut mamica dumnealui.) si zice ca ceva nu e in regula si ca, de fapt, exista atomul, iar daca exista atomul, exista si spatiu dintre atomi si locusorul ala se cheama non-atom, deci daca exista contrariul atmului, atunci atomul nu e perfect pentru ca e limitat si... Frate, glumesti? Dar da, filozofia e misto. Proful e ok, cand cineva nu intelege ceva e usurat sa auda ca, de fapt, nimeni nu a inteles nimic, astfel in loc sa explice o bucatica, care oricum nu-si mai aminteste exact cum a spus-o, trebuie sa explice tot de la capat. Mai sunt destepti care nu stiu sa ia notite si il intreaba pe el cum sa scrie, si asta nu stie ca nu-si mai aduce aminte ultima fraza scoasa pe gura. Mai sunt si aia care nu fac nimic toata ora, stau si se uita pe pereti si cu doua minute inainte de a suna sunt interesati, dar nu inteleg nimic si pun intrebari cretine care ii incurca pe aia care au inteles. A da, mai e si proful care isi aduce aminte ca a gresit ceva sau se pierde si el si se creaza haos total...
Si oamenii aia acum cateva mii de ani chiar se gandeau la perfectiune? Hah.