Cred că știe toată lumea că de obicei cărțile recomandate de profa de română sunt plictisitoare, fără cap sau coadă, private de sens și umor, până și dialogul și acțiunea sunt restricționate.
Profa mea (nu de română, de italiană, căci mă găsesc la două mii de km de casă, și nu e nicio plăcere să mă aflu aici, dar despre asta altădată!) s-a gândit prin octombrie să aleagă o carte aiurea din bibliotecă și să ne oblige să o cititm. Bun. Mi-am cumpărat cartea: turcoaz, cu un băiețel pe copertă, titlu interesant, toate bune și frumoase. A doua zi după ce am achiziționat-o, a avut grijă profa să-mi strice orice plăcere de a pune mână pe ea (pe carte, nu pe cadrul didactic). Ce a făcut? A impus o limită de timp în care s-o terminăm.
A da? Atunci nu. Din ambiție mai mult, nici măcar treizeci de pagini nu am citit, iar alea cu chiu cu vai. Se vedea clar că nenea ăla încerca să impresioneze cu talentul lui debordant pe care poate nu știam eu să-l apreciez, dar mi-am refuzat să trec de pagina treizeci și cinci. Plus că m-a enervat foarte tare profa: Eu încerc doar să vă transmit plăcerea lecturii, dar dacă nu terminați cartea până luna viitoare, ne supărăm. (?)
Încă nu știu dacă-s eu prea încăpățânată și nu cumva cartea chiar e ca lumea. I don't really care!
Faza e că următoarea carte (tot cu termen de valabilitate, normal) recomandată de ea, a fost surprinzător de bună. Totuși profa ar trebui să schimbe tactica, nu se cheamă citit de plăcere dacă-mi impui limite sau titluri. Lasă-mi să aleg eu o carte, te las să-mi stabilești un număr minim de pagini, dar măcar cât stau și mă chiorăsc în ea, îmi place ce văd. Anyway, nu i-am zis nici ăleia nu din start, sigur mi-ar fi părut rău dacă o făceam. Umbra vântului se numește și e scrisă de (o secundă - să gugălesc pentru numele întreg) Carlos Ruiz Zafon și e betooon!! Am devorat-o, că mai nou cărțile se devorează și, ca să fiu poetică, am râgâit de plăcere dup-aia! Super!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu