Scrisoare catre cei ce au fost candva liceeni

Draga trecatorule,

Pentru ca ai ajuns sa fii doar un trecator, iar eu m-am gandit sa-ti trimit tie, turistule, o vedere.

Nu fa un copil daca nu esti sigur ca:
o sa fii acolo sa-i inlocuiesti pampers-ul cu olita,
sa-i iei din gura suzeta si sa-i pui in mana lingurita,
sa renunti la premergator si sa mergi cu el de manuta pe strada,
sa-l dai in leagan si s-ai grija de el sa nu cada.
Nu te-aventura sa dai viata unui suflet care va invata singur sa mearga cu bicicleta, va invata sa cada, sa-si ingrijeasca rana si sa se ridice, incalecand din nou saua buclucasa, incercand iara si iara si iara... Va invata singur sa se fereasca de urzicile dintre flori, sa se opreasca sa-si planga usturimea si sa porneasca calcand pe ele de atunci inante. Va invata singur sa nu se mai joace cu albinele, desi par micute si inocente, sa stea cu degetul umflat un timp si apoi sa miroasa florile incet, fara sa sperie insectele. Va invata singur sa nu calce in balti, sa rada alti copii de murdaria lui si sa le ocoleasca de acum inainte. Va invata singur sa rada de un zmeu inaltat sus pe cer, vara la mare, sa vrea si el unul, dar sa-si aduca aminte ca nu-l poate inalta singur si sa renunte la bucuria momentului. Va invata singur sa inoate, sa inghita putina apa, sa se inece cu ea, sa o scuipe si sa incerce din nou, la nesfarsit, pana va reusi sa pluteasca pe imensitatea sarata. Va invata singur sa se impiedice de o bordura pe care a ratat-o uitandu-se dupa pescarusi, ca data viitoare sa fie atent pe unde calca si nu la veselia naturii. Va invata singur sa inghita cand i se infunda urechile in telecabina, sa nu-i fie frica daca se zgaltaie cand ajunge in dreptul stalpului. Va invata singur sa deschida o carte de povesti, sa nu inteleaga nimic, sa se multumeasca cu cele doua desene. Va invata singur sa deschida capacul unui stilou, sa inceapa sa scrie, sa se confeseze foii, sa-si devina propriul prieten. Va invata singur sa creasca, armonios si cuminte, sa nu urasca pe nimeni si sa nu judece, sa fie el insusi, niciodata un prototip.

Pentru ca acum am picioarele pline de semne si stapanesc bine rotile bicicletei, dar odata cu ele stapanesc si puterea sa ma ridic cand gresesc si s-o iau de la capat. Acum mi-au trecut urzicaturile, dar le-am tinut minte si calc toate urzicile care-mi ies in cale. Acum mi s-a vindecat degetul intepat de albina si stiu sa ma apropii incet de ceea ce-mi doresc. Acum nu mai am incaltarile murdare, dar n-am mai calcat in nicio balta si stiu sa nu rad de altii cand sunt mici si prosti. Acum nu-mi mai vine sa rad de un zmeu rebel in largul cerului, dar daca-mi tresalta inima, pot sa mi-l inalt si sigura si  zmeul si oricare alt vis al meu. Acum nu mai beau din apa marii, beau doar din frumusetea ei racoritoare, din blandetea ei, acum marea ma lasa sa inot fara sa ma-nece. Acum telecabina nu ma mai sperie si stiu sa stau cu gura deschisa, sa nu mi se mai infunde urechile. Acum stiu sa deschid o carte si sa n-o inchid pana nu e citita, acum deschid carti fara imagini, carti pe care le devorez de parca m-as uita la filme. Acum foaia e prietenul solidar, in fata caruia nu mai deschid cu sfiala stiloul ca sa mazgalesc niste poezii de Arghezi, acum scrijelesc cu sufletul unde albastre in hartia ce-mi sta deschisa in fata. Acum am crescut, armonios si destul de cuminte, si nu urasc sau judec pe nimeni, nici macar pe tine, parinte care m-ai parasit, dar, cu siguranta, eu n-o sa fiu asemenea tie, un prototip. Acum eu mi-am deschis aripile, da, eu, omida aia mica si urata cum m-ai lasat. Am devenit un fluture frumos, care are o zi intreaga in fata, doar o zi, iar tu, din ziua aia, n-o sa vezi nici macar o clipa, n-o sa vezi o frantura din ce-am ajuns, nici macar o culoare din infinitul care ma acopera.

Acum, chiar acum, afara ploua. Natura se revarsa in lacrimi de sustinere pentru ce am eu de transmis. Nu tie, parintelui meu care m-a parasit, ci tuturor celor ca tine, cei care lasa sufletele mici de izbeliste. Voua tuturor.
Sa va ganditi bine inainte de a face pasul acesta, pentru ca e intr-adevar decizia voastra, dar e una cu care trebuie si noi sa traim.

Cu drag,

Unul din miile de fluturi, fosti coconi

I

"I'm lovin' it!" Desenul rosu domina peretele urias de pe marginea soselei. In apropiere, un vultur sculptat cu multi ani in urma este martorul tacut al vinovatului artist, dar nu-l va pari niciodata. Sub sloganul binecunoscutului McDonald's, trec diferitele mijloace de transport, in comun sau particulare, in graba lor spre activitatile cotidiene.
Par scurt, aproape periuta, suvite colorate pe ceafa, geaca Levi's neagra. Gulerul tras pana sub barbie, un Marlboro in gura si Ray-Ban-ii la ochi. Are un aer de dur, desi nu e nevoie. Un zambet minunat pentru putinii care au avut ocazia sa-l admire. Isi opinteste picioarele in asfalt, oprindu-si motocicleta Honda albastra VF 750 la semafor.
Intr-un Mercedes 200, pornind de pe locul din dreapta, doua degete micute cu manichiura ingrijita perfect, imping un cd in cd-player-ul masinii. Vocea unei formatii rock prinde brusc viata.  De pe locul din spate, sora mai mica ii cere celei mari sa puna Enrique Iglesias. La volan, tatal urmareste culoarea rosie care tine masinile aliniate in intersectie gata de plecare, ca intr-o intrecere.
Soarele urca pe cer, e o dimineata frumoasa. Ea se duce la scoala, el se duce sa se culce dupa noaptea trecuta. O zi ca oricare alta. Dar la semafor se gasesc unul langa altul, iar ziua asta nu va mai fi una normala.
Inca rosu.
El o priveste. Geamul masinii e coborat. O suvita de par castaniu inchis ii descopera incet-incet gatul moale. Profilul este relaxat, dar decis, ochii caprui, dulci si senini, asculta visatori cantecul din boxe. Privind-o, il cuprinde calmul.
"Hey!"
Ea se intoarce catre el, surprinsa. El ii zambeste, aproape de ea, stand pe motocicleta. Spate lat, maini prea bronzate pentru acea jumatate de aprilie.
"Nu vrei sa vii cu mine la o plimbare?"
"Nu, ma duc la scoala."
"Si nu te duci. Vin sa te iau din fata scolii."
"Scuza-ma!" Ii zambeste fortat si fals: "Am gresit raspunsul, nu vreau sa vin cu tine."
"Ne-am putea distra impreuna."
"Ma indoiesc."
"Iti voi rezolva toate problemele."
Se uita la el ridicand o spranceana. "Nu am probleme."
"Acum eu sunt cel care se indoieste."
Verde.
Mercedes-ul accelereaza lasand in urma zambetul lui sigur. Tatal se intoarce spre ea: "Cine era baiatul ala? Un prieten de-al tau?"
"Nu, tata, doar un cretin. Nu-l cunosc."
Dupa cateva secunde, Honda se apropie si o mana puternica se agata de usa masinii, acolo unde  in mod normal ar fi trebuit sa fie geamul. Cu mana dreapta da putin gaz motorului, desi acum merge la unison cu masina.
"Dar ce face inconstientul asta cu motocicleta?" Intreband, tatal se apleaca peste fiica sa sa-l priveasca pe tanar.
"Stai linistit, tata, ma ocup eu." Apoi il fixeaza pe inconstient: "Tu chiar nu ai nimic mai bun de facut?"
"Nu."
"Bun, atunci cauta-ti!"
"Am gasit deja ceva ce imi place."
"Adica...?"
"Sa ne plimbam cu motocicleta mea, sa prindem viteza pe la Olimpica, apoi iti ofer micul dejun si te duc in timp pentru iesirea de la scoala. Iti jur."
"Cred ca juramintele tale nu valoreaza prea mult..."
"Adevarat. Vezi? Deja stii cate ceva despre mine. Zi adevarul: iti plac, asa-i?" Ii zambeste increzator dezvaluind dintii albi perfect aliniati. Are intr-adevar un zambet minunat.
Ea rade si da din cap a dezaprobare. "Bine, acum ajunge." Si scoate din geanta Nike o carte. "Acum trebuie sa ma gandesc la unica mea problema importanta."
"Adica?"
"Lucrarea la latina."
"Credeam sa fi fost sexul."
Ea se intoarce socata spre el. De data asta nu-i mai zambeste, nici macar fals.
"Ia mana de pe portiera."
"Si unde vrei sa o pun?"
Ea isi stapaneste un impuls. "Nu pot sa-ti zic, e taica-mio in masina."
Geamul incepe se urce. El isi retrage mana in ultima clipa.
"Ne mai vedem." Si fuge accelerand, fara sa mai auda "Nu"-ul fetei stins de scartaitul rotilor.
"Dar stii cine e ala?" Sora cea mica intra si ea in discutie. "E popular, il cunoaste tot orasul."
Ea nu pare sa fie impresionata: "Pentru mine e doar un cretin."
Deschide cartea si incepe sa citeasca lectia. Apoi isi intoarce privirea spre geam si se gandeste daca asta e singura ei problema. Desigur ca e singura, nu cum zice idiotul ala. Ea nu are alte probleme. Si oricum nu l-ar mai fi vazut niciodata... Isi arunca decisa privirea pe manual. Masina face stanga si incetineste pentru a parca in fata scolii.
"Da, eu n-am nicio problema, iar pe tipul ala n-o sa-l mai vad niciodata."
Nu stie, in realitate, cat de mult greseste in ceea ce priveste ambele lucruri...

Through my looking glass...

Schimb. Tot, tara, evident si orasul, casa, scoala, prieteni, mancarea, ora de trezire, nu si aia de culcare, as putea spune ca schimb chiar si familia. Acum tin in maini, in amandoua, un pahar. Evident, are doua jumatati, una plina si una goala. Toata treaba e sa nu ma impiedic in drumul asta al meu spre schimbare, sa scap paharul si sa vars continutul. Atunci jumatatea goala ar deveni un intreg, iar partea plina ....Care parte plina? Un cacat. Pana una alta, stau asezata, cu recipientul asezat pe masa, la loc sigur, si ma holbez la el. Partea plina cu lichid e opaca, ma oglindesc in sticla paharului, imi pot vedea ochii curiosi. Cealalta parte e transparenta, plina cu aer, ma oglindesc si eu putin apoi imi vad camera, cartile, calculatorul meu obosit si fereastra. Am de ales intre mine intr-un mediu necunoscut, pe care nu pot sa-l vizualizez(jumatatea plina cu suc de portocale ...sa zicem) si tot eu intr-un mediu familiar, ce-mi apartine. Tu ce-ai alege? De fapt, ce-mi pasa mie ce crezi tu... Exista niste "tu" care ar pleca imediat din loc, fara sa se uite in urma, care s-ar minuna de faptul ca inca stau sa ma gandesc, si ceilalti "tu" care nici nu ar sta sa-si imagineze altfel de viata, care ar tatai si ar zice "nu-ti place tara asta. nu?". In fine...
Ideea e ca din sucul de portocale am gustat, si nu pare sa fie rau, urmeaza sa umplu paharul cu suc, sau sa-l golesc de tot, dar tind sa cred ca unul plin e mai bun decat unul gol, asa ca ma duc sa caut o sticla. Pana o gasesc, raman cu paharul meu pretios si am grija la picioare.

http://www.youtube.com/watch?v=nWUr7sOlcHs&feature=related

In asteptarea lui Verde...

Imi aminteam de Simona care ma batea la cap cu vorbele ei de duh "Niciodata sa nu spui niciodata!" si am zambit larg, gandindu-ma cata dreptate a avut cel care a scos-o. Sunt lucruri care, in timp, ti se intampla pentru ca ti-ai dorit, pentru ca pur si simplu te-ai gandit ce frumos ar fi sa le ai. Dar cand ajungi aproape de ele, aproape le atingi, nu te mai fac fericit. Mentalitatea oamenilor este mult prea ciudata pentru cat de usor functioneaza lumea asta.Cat de aiurit sa fii sa iti dedici tot timpul in scopul atingerii unei anumite culmi, iar cand ajungi acolo sa uiti ce cauti? Foarte. Alergam ca bezmeticii, lamentandu-ne cat de nefericiti suntem si cate probleme avem, cand de fapt, toate se rezolva. Sau erau deja rezolvate si noi am stricat...
Cand eram mica, vroiam cand o sa cresc sa pot sa stau afara pana la 9. Am crescut, stau afara pana la 9, dar asta nu ma mai multumeste. Faptul ca noi ne punem dorinte care in timp nu mai sunt satisfacatoare, nu e vina nimanui. Dar ele se implinesc, asa nesemnificative cum sunt, devin realitate. Sunt sigura ca si tu daca te gandesti la ceva ce ti-ai dorit acum ceva timp, dar de care nu te-ai tinut prea mult sa-l realizezi, s-a implinit oricum, numai ca tu nu i-ai mai acordat atentie. Consideri ca din moment ce nu ai insistat asupra lui, nu mai e important, dar asta ti-ai dorit, asta ai primit.
In timp ce ma gandeam la toate astea, ma holbam la mana soferului de taxi, care intepenise pe volan. Semaforul ala intepenise si el, ca la dracu, orasul asta mic e plin se semafoare si sensuri giratorii puse aiurea. Taximetristul era un slabanog pe la 50 de ani cu toate firele de par pe cap, si parea enervat de samaforul ala tampit, isi scoase o tigara si deschise geamul. Pe mana stanga undeva la baza degetelor mare si aratator, avea tatuata cifra 6. Pentru ce in lume si-ar desena cineva o cifra pe piele, ba chiar pe mana, sa o vezi mereu? In cazul in care e o zi de nastere, sau chiar a ta, trebuie ai o problema sa ti-o scrii, sa nu fii in stare sa tii minte. Daca reprezinta ceva important, poate numarul tau norocos, si e atat de important incat ai trai cu blestemata aia de cifra toata viata, iarasi inseamna ca nu e chiar asa greu s-o memorezi... Mi-e scarba de tatuajele stupide in locuri atat de vizibile. Probabil e ziua in care s-a nascut mandretea lui de fata, care e frumoasa si blonda, are voce de copil rasfatat si a fugit de acasa cu un pletos. Poate e ziua in care i-a murit sotia, nascand-o pe fiica-sa, si din cauza ca nu s-a putut obisnui cu tragedia, si-a pus cifra undeva la vedere ca sa dea in fiecare moment de ea, sa-si aminteasca, ca apoi sa treaca peste. Peste tragedii nu treci, esti fericit daca reusesti sa traiesti cu ele, poate asta a fost si in capul lui...
Cum nu aveam altceva mai bun de facut, l-am intrebat ce semnifica cifra magica de pe mana. A tresarit ca si cum nu stia ca mai e cineva in masina, omul asta chiar are probleme cu memoria. Mi-a spus, fara sa se intoarca spre mine, ca a capatat-o dintr-o prostie. A pierdut un pariu si a fost pus sa aleaga intre cifra 6 sau o steluta pe mana. Pai bun, si are vreo semnificatie? S-a intors spre mine sa-mi zambeasca, apoi a scos din nou capul pe geam sa-mi raspunda ca nu... Ce seci sunt oamenii! Nu mi-am mai batut capul, mi-am pus pumnul sub barbie si mi-am aruncat ochii peste geam. Semaforul ala isi batea joc de mine...

Parfum

Cand o sa te uiti la mine, nu o sa ma mai recunosti. Nu o sa te mai vezi tu in ochii mei, de fapt, nu o sa mai vezi nimic in ei, doar urme... Nu ma mai atinge nimic, nu ma mai supar asa usor, nu ma mai opresc la fiecare hop sa ma gandesc cum sa trec peste. De data asta am renuntat asa usor, nici nu-mi vine sa cred cat de repede am renuntat la visul meu, cat de schimbatoare am devenit, cat de tare ma aseman cu vantul. Nimeni nu ma va mai prinde niciodata, nici tu, nici umbrele, nici dracu'... Am invatat sa nu ma descotorosesc de ramasitele lucrurilor care candva m-au facut fericita, sa le pastrez in cufarul ala vechi de cand bunica si sa-l deschid cand mai am de aruncat cate un cotor. Din lada, un parfum statut imi va invada creierul, umplandu-mi retina cu amintiri incetosate si pufoase ca un nor de praf.
Acolo te voi pune si pe tine, nu te voi lasa sa te pierzi dupa truda pe care am dus-o ca sa te adun. Te-am cusut din piese micute de puzzle colorat cu ata era rosie si ac gros, ca sa-ti intru-n sange. Si mi-ar parea rau dupa tine acum sa-ti dau drumul, parca prea mult te-am tinut langa mine. Dup-aia o sa fiu goala, singura in pustiul meu, doar eu si cu mine, si o umbra din amintirea ta. Ma doare numai cat imi imaginez si nu vreau sa simt asta pe bune. Desi m-am invatat sa suflu si-n iaurt, am uitat de precautie cand am vazut imaginea legata a puzzle-ului tau. Ce-mi mai pasa mie ca te-ai putea strica oricand, aveam impreisa ca ata mea e destul de groasa si legatura e puternica. Am mizat pe o cusatura slaba, dar nu e prima oara, insa e prima data cand nu regret ca m-am lasat dusa de val...