Stuck

Fara Facebook, ma, fara Messenger, fara Mozila, fara calculator si poze. Nu mai vreau sa vad nimic, nimic din ce nu ma reprezinta, nimic din lucrurile pentru care lupt in fiecare zi, lupt sa le apropii de mine  sau sa mentin o legatura cu ele. Lucruri care le vad fara sa vreau, le vad ca am primit notificare, sau un mass de cacat, lucruri de care din cu dintii, dar m-as desparti de ele fara sa ma gandesc. Si asa sunt singura, dar sunt mai singura cand vad ca restul au toti pe cate cineva. Si totusi sunt mai tristi decat mine, fiecare cu problema lui si eu cu toate. Si ce? E mai usor cand renunt sa ma lupt, cand ma las sa fiu trista numai cu castile si muzica, visand la oamenii care ma inspira, care ma lasa sa ma dau cu capul de pereti cand nu e vina mea, dar simt nevoia. Ma las pe spate sa plutesc in timp ce timpanele-mi bubuie si vibratia ma calmeaza, ma desprind de tot cand ma trezesc si realizez ca nimic nu e schimbat, ca o sa fie la fel pentru mult timp si nu pot sa fac nimic sa ma ajut. Dar o sa mai incerc si maine, si poimaine, asa cum am incercat timp de 5 luni de zile, fara sa ma opresc sa-mi plang de mila, mi-am plans singuratatea din mers si acum e parte din mine. Doar eu si cu ea…