29 decembrie 2010

Not so Happy Christmas!

Nu stiu daca mi-a placut vreodata Craciunul ca sa imi placa acum. Da, imi plac cadourile, sa le primesc, sa le fac, sa observ curiozitatea si satisfactia in ochii oamenilor dragi. Sa-i vad stransi la un loc, razand si vorbind cu voci tari, reci si ipocrite. Gen hai sa ne prefacem ca suntem prieteni cei mai buni si ne iubim la nebunie. Cand noi, de fapt, avem nevoie de o sarbatoare in cinstea unuia care nici macar nu putem fi siguri ca a existat vreodata, ca sa ne strangem familiile impreuna si sa ne simtim bine. Nu e un protest impotrivei credintei, poti sa crezi in ce vrei, mi se rupe mie. E o mascarada. Eu am ce am cu cei care pretind a fi oameni in care te poti increde, pe care te poti baza, dar care te suna numai cand au nevoie, incercand o gadilare evidenta a orgoliului in scopuri meschine, persoane cu fel de fel de afaceri care au impresia ca au reusit in viata, ca nu e nimic ce mai pot castiga, ca lumea e la picioarele lor, oameni care isi cresc copii in acelasi spirit, sa pretuiasca banii si nu familia sau atractia pentru placut, ci pentru util, copii ce la randul lor vor creste cu capul intr-un seif. Sau, pe de alta parte, sunt cei modesti, dar cu principii ascutite "dar daca ala nu suna, ce? eu-s mai fraier?", pacat ca e retorica, merita un raspuns pe cinste. Rude, de sange sau nu, sunt oamenii pe care ii vedem numai de Craciun, daca soarta-i favorabila si nu-i intalnim pe strada...
P.S.: Acum vreo 3-4 ani, eram la Vatican cu ai mei. Cine a fost stie ca de obicei acolo e o coada colosala de turisti, toti asteapta sa intre in biserica. Si noi, ca tot turistul la coada, ne hlizeam ca i-am "furat" (nu la propriu) pe unii si ne-am asezat in fata lor la coada, cand cin' sa se auda prin multime? Moldoveni la Vatican! Se intoarce bunica-mea bucuroasa sa arunce un ochi la ei si ii ramane ochiul lipit de fetele oamenilor. Erau rude. Bune. Care stateau in acelasi oras cu noi, oras mic, cu cateva mii de oameni, si locuiau acolo ca si noi, de zeci de ani. Si nu s-a intalnit o data. Aia 2500 de kilometri departare de casa faceau intamplarea deosebita, din punctul lor de vedere. Eu am vazut-o putin tragica.

2 comentarii:

  1. frumoase cuvinte...frumoase poze....un blog realmente captivant....
    besssosss
    gabriela...

    p.s. cand esti in afara tarri craciunul nu mai e acelasi:(

    RăspundețiȘtergere