Stupid perfect world

Mai sunt niste zile asa cand da peste mine cheful de invatat. Bai, da o pofta din aia de biologie pane si literatura engleza pe paine. Ei, si in ziua aia invat tot ce trece prin orar in zilele care se termina cu i. (nu-mi vine sa cred ca l-au trimis pe i-ul asta subtirel la capat!)
Istoria artelor, literaturi in limbi germanice si latine, istorie si filozofie. Pentru cea din urma in vine cheful cel mai usor. E practic cel mai usor de invatat pentru ca nu e nimic de invatat (?). Pe cat e de logica pe atat e de greu de inteles, dar odata inteleasa, sa mor daca stiu ce mai memorez din ea. Nu e nimic complicat acolo in afara numelor marilor ganditori, omuletii aia care se plictiseau si se debitau despre existenta lucrurilor care nu exista adica perfectiunea, cat de perfecta si eterna e ea, ca mai pe urma sa o nege principiul si s-o ia de la capat. Ia taica si invata despre treaba asta, ca oricum apare mai tarziu Melisso (cred ca e corespondentul lui Leucip in limba romana, ca astia au o mie de nume in o mie de limbi. Daca pe nea' Caisa il chema nea' Caisa, pai il cheama la fel in toate limbile, nu numai in limba lui natala. Ce cacat e asta, fiecare adapteaza dupa bunul lui plac? Daca asa a vrut ma-sa sa-l strige lumea, pai lasa-l cum a vrut mamica dumnealui.) si zice ca ceva nu e in regula si ca, de fapt, exista atomul, iar daca exista atomul, exista si spatiu dintre atomi si locusorul ala se cheama non-atom, deci daca exista contrariul atmului, atunci atomul nu e perfect pentru ca e limitat si... Frate, glumesti? Dar da, filozofia e misto. Proful e ok, cand cineva nu intelege ceva e usurat sa auda ca, de fapt, nimeni nu a inteles nimic, astfel in loc sa explice o bucatica, care oricum nu-si mai aminteste exact cum a spus-o, trebuie sa explice tot de la capat. Mai sunt destepti care nu stiu sa ia notite si il intreaba pe el cum sa scrie, si asta nu stie ca nu-si mai aduce aminte ultima fraza scoasa pe gura. Mai sunt si aia care nu fac nimic toata ora, stau si se uita pe pereti si cu doua minute inainte de a suna sunt interesati, dar nu inteleg nimic si pun intrebari cretine care ii incurca pe aia care au inteles. A da, mai e si proful care isi aduce aminte ca a gresit ceva sau se pierde si el si se creaza haos total...
Si oamenii aia acum cateva mii de ani chiar se gandeau la perfectiune? Hah.

Titlu? Asta n-are.

Sunt momente, fractiuni de secunda, cand toata furia stransa in tine te face sa tremuri atat de tare incat inima ta pare sa rupa coaste. Ar iesi singura de acolo si ar da pumni in stanga si in dreapta. Dar tu stai calm si aparent nepasator, iar ea saraca se chinuie. Clipe in care dezamagirea te loveste cu toate forta in moalele capului si-ti promiti ca peste cativa ani viata ta va fi alta. Ca nu vei sfarsi ca mama ta, sa divortezi de atatea ori sau ca matusa care are un copil bolnav si nici ca prietenii tai care gasesc probleme in tot feluri de cacaturi. Tu o sa fii un om puternic, fara slabiciuni si vise aiurea, fara copii si responsabilitati asumate prea devreme sau prea tarziu, nu te vei casatori ca sa nu te mai chinui cu divortul, vei avea prieteni doar de scos la bere si nu vei lega nicio relatie pe termen lung. Vei fi tu de capul tau, atent la toate prostiile, cu ochii beliti sa nu cumva sa gresesti, pentru ca ai vazut prea multe greseli si ai devenit paranoic. Nimic nu va schimba deciziile celorlalti, dar tu esti convins ca le vei putea schimba pe ale tale si nu te poate influienta nimeni. Vei trai sa nu mori si vei fi multumit. Multumit, pentru ca orice nu te va mai dezamagi va fi acceptabil. Orice te va lasa sa traiesti linstit va fi ok.
Cam cat de ok e asta?

Asasinii - prima parte

Cafeneaua era plina cand am ajuns eu acolo. M-am dus direct la tejghea, tipa micuta si blonda de acolo stia ce vreau. Mi-a zambit si a pus ceasca sub aparatul de facut cafea. Am zambit cu coltul gurii in timp ce ma intorceam sa ma uit dupa o masa libera. Toate erau ocupate. M-am intors sa iau ceasca si sa platesc. Daca vroiam sa stau jos, nu aveam de ales, trebuia sa ma duc la fumatori. Intr-adevar acolo era o masuta libera cu doua scaune, am pus stapanire pe amandoua, punandu-mi geanta pe cel de-al doilea pentru al ocupa. Am scos din ea niste dulciuri si le-am insirat pe masa, nu eram hotarata... Am renuntat la ele si mi-am scos cartea. Ma chinuiam cu Rosu si negru de o saptamana si vroiam sa o termin. Julien asta imi manca ficatii!
Intre timp, de dupa perdeaua care separa spatiul fumatorilor din cafenea de cel al oamenilor fara vicii, apare un tip cu o farfurie in mana, cautand in mod disperat un loc sa se aseze. Constienta fiind ca ma lafai pe doua scaune, m-am facut ca nu-l vad si am cautat randul unde ramasesem in carte. Peste fix jumatate de minut, tipul respectiv era langa masa mea:
- E ocupat?
- Aaa, nu...
Am ridicat geanta si mi-am pus-o pe picioare. Am ridicat privirea la el, nu m-am putut abtine sa nu constat ca avea fata de drogat, nu ca drogati ar avea o fata... Ma rog, el avea. Lunga, palida si bolnava. Cand a ridicat ochii spre mine, am vazut ca erau si aia obositi. Dar nu era urat! Bretonul filat ii iesea incalcit de sub fes, acoperindu-i jumatate de frunte, dar fara sa-i acopere ochiul stang, castaniu, drept, desi nu parea indreptat cu placa. Obrajii erau roz, probabil de la frigul de afara, sau o fi stat toata noaptea in ger si acum e prima data cand au dat de caldura dupa ore bune. Nasul ii era putin stramb, dar adecvat cu trasaturile fetei si cu buzele subtiri de dedesubt. Avea acelasi zambet de parca uitase sa si-l scoata... Intepenise asa de cand ma uitam la el. Probabil trecusera cateva minute. M-am uitat la ce avea in farfurie si l-am lasat in pace. Si-a pus telefonul pe masa, aproape de al meu si am observat ca erau la fel. A ranjit cand sia dat seama, dar nu s-a uitat la mine. A inceput tacticos sa muste din croissant. Dupa prima gura s-a oprit si a scos din geanta un carnet si un pix. Imediat dupa ce a inceput sa scrie mi-a sunat telefonul. Cat am palavragit eu la telefon, el scria de zor si din cand in cand mai arunca cate un ochi inspre mine.
- Scrii despre mine? l-am intrebat cand dupa ce am terminat de vorbit si am pus telefonul pe masa.
- Nu.
- Arata-mi! am zis si am intins mana spre caiet.
- Nu scriam despre tine...
In momentul ala i-a sunat lui telefonul. Cand a ridicat mana de pe carnet, pana sa o puna pe cealalta acolo, eu i l-am luat. S-a incruntat si apoi a zambit, dar nu mi l-a luat inapoi. In cele doua minute cat a trancanit el acolo, eu am citit cele doua pagini scrise. Da, scrisese despre mine. In ochii lui aia rosii, eram o ciudata cu fata in forma de lacrima intoarsa, cu ochi ciudat de intunecati, aproape negri, si cercei ciudati unul argintiu si celalalt auriu. Erau mai multe detalii, dar astea mi-au sarit in ochi.
- De ce lacrima? Nu e cam trist? l-am intrebat dupa ce a inchis telefonul.
- Nu pari fericita...
- Prefer o migdala ca forma!
- Migadalele sunt mai dulci sau cum?
- E mai bine, decat sa fiu paragonata cu plansul... i-am zis si i-am intins caietul inapoi.
A zambit cu coltul gurii si a pus caietul pe masa, cu pixul deasupra.
- Gata? Ai terminat? l-am intrabat dupa ce a pus obiectul muncii pe carnet.
- Ce sa termin?
- Ce scriai tu acolo, mi-am dat ochii peste cap la intrebarea lui idioata. Credeam ca o sa continui cumva, eu as fi fost personajul principal, ciudata cu ochii negri si cercei diferiti... As fi fost colega ta, amandoi asasini de profesie, am fi omorat oameni corupti, am face curatenie in tara si am imparti banii furati...
- Si cum am face sa scapam liberi din toate treaba asta? m-a intrebat intrigat de filmul meu.
- Tu sa-mi spui, tu esti scriitorul aici...

'Virtualul, banii, sexul si hip hop-ul' by Doc

Citeste!

Aaaaaaarrrgh!!!

N-am vrut sa stric post-ul cu HP criticand cretinii din public, dar prea m-au calcat pe neuroni. Varza i-au facut. Buuun, se face ca eram la film, cu o colega de a mea, concentrate, transpirate, incercam sa intram in atmosfera filmului. Mie mi-a reusit, ei nu, pentru ca nu are puterea supranaturala de a face abstractie de ceilalti. :D

La un moment dat imi da un cot si imi spune cu spume la gura ca o sa le omoare pe copilele din dreapta ei. M-am uitat dupa ea sa vad specimenele care faceau galagie. Ploadele stateau pe feisbuc si lasau comentarii la tipi 'misto'. Am ramas masca... M-am gandit ca nu-s prea multi tipi misto pe feisbuc si o sa termine repede cu chicoteala. O laie. La un moment dat, puterile mele de supereroina au ajuns la o limita, m-am aplecat peste colega mea si am facut ceva ce nu obisnuiesc sa fac - i-am spus frumos (/tipat ca Hulk cand se transforma) ploadei cu telefonul sa taca din gura. Mai erau vreo trei in jurul ei. Prietena mea era multumita ca cineva luase atitudine. O tipa din spatele meu i-a spus si ea sa taca, iar copilasul ala mic si prost, i-a raspuns aleia. "Da' taci tu!". Ma, in momentul ala am simtit cum Bute imi soptea in ureche cum sa-o fac KO pe cretina. Cred ca daca ma ridicam la ea, si-i bagam o stanga in mufa, nu-i mai trebuia sa raspuna urat o viata. Am mormait ceva de dulce in barba mea si mi-am vazut de film. Ca ce morti? Era ultimul HP, si Ron topaia pe acolo speriat. Probabil a simtit si el ceva energie negativa din partea mea. Nu le-am mai auzit o perioada, eram sub vraja. Dupa ceva timp, intre moate era dezbatere. Una il vroia pe Ron, alta pe Voldemort (?!), alta pe Neville (ei si pana aici le-a fost ca Matt Lewis e un tip prea bun pentru mintea lor de 12 ani. Pentru ele 'bun' e definit de o coafura iemo sau e de ajuns ca au primit accept pe feisbuc. Geez!). Dup-aia au tacut iar, si nici nu am mai aplecat urechea la ele pana la sfarsit. 

Cert e ca pentru un minut acolo, am simtit cum nicio bagheta din lume nu m-ar putea opri daca as fi vrut sa le omor pe creaturile alea ingrozitoare, cu doua capete mai mici decat mine si cu cel putin un cap lipsa.

Iote Matt Lewis. Huh? :->