Not so Happy Christmas!

Nu stiu daca mi-a placut vreodata Craciunul ca sa imi placa acum. Da, imi plac cadourile, sa le primesc, sa le fac, sa observ curiozitatea si satisfactia in ochii oamenilor dragi. Sa-i vad stransi la un loc, razand si vorbind cu voci tari, reci si ipocrite. Gen hai sa ne prefacem ca suntem prieteni cei mai buni si ne iubim la nebunie. Cand noi, de fapt, avem nevoie de o sarbatoare in cinstea unuia care nici macar nu putem fi siguri ca a existat vreodata, ca sa ne strangem familiile impreuna si sa ne simtim bine. Nu e un protest impotrivei credintei, poti sa crezi in ce vrei, mi se rupe mie. E o mascarada. Eu am ce am cu cei care pretind a fi oameni in care te poti increde, pe care te poti baza, dar care te suna numai cand au nevoie, incercand o gadilare evidenta a orgoliului in scopuri meschine, persoane cu fel de fel de afaceri care au impresia ca au reusit in viata, ca nu e nimic ce mai pot castiga, ca lumea e la picioarele lor, oameni care isi cresc copii in acelasi spirit, sa pretuiasca banii si nu familia sau atractia pentru placut, ci pentru util, copii ce la randul lor vor creste cu capul intr-un seif. Sau, pe de alta parte, sunt cei modesti, dar cu principii ascutite "dar daca ala nu suna, ce? eu-s mai fraier?", pacat ca e retorica, merita un raspuns pe cinste. Rude, de sange sau nu, sunt oamenii pe care ii vedem numai de Craciun, daca soarta-i favorabila si nu-i intalnim pe strada...
P.S.: Acum vreo 3-4 ani, eram la Vatican cu ai mei. Cine a fost stie ca de obicei acolo e o coada colosala de turisti, toti asteapta sa intre in biserica. Si noi, ca tot turistul la coada, ne hlizeam ca i-am "furat" (nu la propriu) pe unii si ne-am asezat in fata lor la coada, cand cin' sa se auda prin multime? Moldoveni la Vatican! Se intoarce bunica-mea bucuroasa sa arunce un ochi la ei si ii ramane ochiul lipit de fetele oamenilor. Erau rude. Bune. Care stateau in acelasi oras cu noi, oras mic, cu cateva mii de oameni, si locuiau acolo ca si noi, de zeci de ani. Si nu s-a intalnit o data. Aia 2500 de kilometri departare de casa faceau intamplarea deosebita, din punctul lor de vedere. Eu am vazut-o putin tragica.

Stuck

Fara Facebook, ma, fara Messenger, fara Mozila, fara calculator si poze. Nu mai vreau sa vad nimic, nimic din ce nu ma reprezinta, nimic din lucrurile pentru care lupt in fiecare zi, lupt sa le apropii de mine  sau sa mentin o legatura cu ele. Lucruri care le vad fara sa vreau, le vad ca am primit notificare, sau un mass de cacat, lucruri de care din cu dintii, dar m-as desparti de ele fara sa ma gandesc. Si asa sunt singura, dar sunt mai singura cand vad ca restul au toti pe cate cineva. Si totusi sunt mai tristi decat mine, fiecare cu problema lui si eu cu toate. Si ce? E mai usor cand renunt sa ma lupt, cand ma las sa fiu trista numai cu castile si muzica, visand la oamenii care ma inspira, care ma lasa sa ma dau cu capul de pereti cand nu e vina mea, dar simt nevoia. Ma las pe spate sa plutesc in timp ce timpanele-mi bubuie si vibratia ma calmeaza, ma desprind de tot cand ma trezesc si realizez ca nimic nu e schimbat, ca o sa fie la fel pentru mult timp si nu pot sa fac nimic sa ma ajut. Dar o sa mai incerc si maine, si poimaine, asa cum am incercat timp de 5 luni de zile, fara sa ma opresc sa-mi plang de mila, mi-am plans singuratatea din mers si acum e parte din mine. Doar eu si cu ea…

'Cause I'm a supergirl!

Decizii

M-au intrebat ce imi doresc si m-au lasat sa aleg orice, nu conteaza cat de nebunesc ar fi, indiferent de cat de ciudat ar parea, fara sa tin cont de dimensiuni, timp, granite si legi fizice, mi-au dat un termen de un an sa ma gandesc si am raspuns aiurea, pe loc, am zis ca pot sa ma decid imediat, nu e nevoie de o perioada atat de lunga de timp. Raspunsul care l-am primit a fost: "sigur?". Am incercat sa fac o evaluare, sa-mi demonstrez ca stiu ce vreau, ca pot sa fiu hotarata, ca am dorinte care merita sa fie implinite si am stat ca stana sa ma gandesc, inca mai stau. Prima data am zis ca vreau sa cunosc toata limbile de pe Pamant, dar mi-am dat seama ca nu am restrictii si m-am razgandit. La naiba cu gravitatia, vreau sa zbor, sa vad de ce toti oamenii vor sa zboare, ce-i asa special? Dar am realizat ca nu e dorinta mea, ci a altora si am zis ca vreau sa-l cunosc pe Jake Gyllenhaal (fiecare cu ce-l doare!), dar asta e dorinta ieftina de mucea-lucea innebunita de Hollywood, si iar am zis nu. M-am gandit la vizitatul unei gaurii negre, sa ma intorc si sa dau lovitura in astronomie, sa primesc Nobel-uri si sa fiu celebra pana cand vesnicia se termina. Nuuuuu, am sa ma duc sa fotografiez Big-Bang-ul, asta da lovitura! Ce Big-Bang? De ce vor astia sa vada cum a inceput? Ce-i freaca? Eu vreau sa stiu cum se termina! Desi nici asta nu prea ma gadila pe intelect... Daca le arat cum se termina, vor incerca sa evite si scenariul se schimba. Pffff! NU! Vreau sa vad daca o sa descopere cineva elixirul tineretii. Hell yes! Tanara as vrea sa fiu for ever and ever and all over again. Dar nu vreau sa fiu singura, deci iarasi nu. As putea sa cer tratamentul pentru cancer, dar asta nu va trata si celelalte boli incurabile. Sau as putea sa-l cunosc pe Dumnezeu, dar ma contrazic, daca chiar ar exista un Dumnezeu, eu in loc sa-mi doresc ceva din cursul vietii, aleg ceva de dupa? Adica, oricum o sa ajung acolo, nu-s chiar asa curioasa, pot sa astept. Gata, stiu, vreau sa dispara defectele din lume, sa fim toti perfecti, sa procream copii destepti, bruneti si cu ochi albastri, sa fie armonie pana cand apare iar nenorocitul de mar si lumea e disperata dupa bani. Neah! Vreau o casuta de lemn in Alpi, cu un lac in apropiere si cu varfuri pietroase drept gard, sa-mi depozitez bunicii, dar oamenii sunt multumiti acolo unde sunt, ce ma doare pe mine capul? Atuuunci o sa fac ce am vrut mereu sa fac, de cand am auzit de duhul lui Aladin, tataie ala de implinea 3 dorinte. De la inceput am zis ca prima dorinta ar fi sa mai cer 100 de dorinte si asa as ramane cu 102 dorinte de implinit. Ar fi un lant nesfarsit de ganduri nesatule, dar poti sa-ti imaginezi cum ar fi? MAGNIFIC! Da, ma doare-n basca!, nu a zis nimeni de corectitudine, deci am un raspuns final: vreau alte 50 (fie de la mine!) dorinte! Cand in sfarsit gasisem raspunsul, am observat in ce data eram si am ramas cu multumirea de a fi gasit in sfarsit raspunsul inghetata pe fata. Termenul de un an scazuse pe 19.11.2010. Trecusera 1 an si 24 ore fara ca macar sa-mi dau seama de greseala pe care o facusem crezand ca am un raspuns, nu aveam. Si nici acum nu am, chiar si cu cele 50 de dorinte, nu as fi stiut cum sa le folosesc fara sa le risipesc. Dar am facut contrariul, am risipit fara sa folosesc si nu-mi dau seama cum e mai rau. Dar am sa cer o prelungire, macar cateva luni, cred ca merit. Dar nu ar fi atunci asta dorinta pe care o cer? Si vai ce risipa ar fi! Nu, vreau altceva, ce ar fi daca as face o plimbare pana in centrul Pamantului sau as afla care a fost primul, oul sau gaina, sau...

Because it has to be so lonely... to be the only one who's holy !

Paramore - Playing God [OFFICIAL VIDEO]